Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Modificări la toate ghidurile publicate pe PR Nord-Vest. Patru apeluri dedicate mediului privat au fost amânate până pe 4 martie!

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021 2027 a aprobat luni, 29 ianuarie 2024, 28 de decizii care prevăd modificarea tuturor ghidurilor publicate în cadrul PR Nord-Vest.

Conform comunicatului oficial, aceste decizii au fost luate având în vedere următoarele aspecte:

  • La data de 23 octombrie 2023, au fost emise instrucțiunile pentru aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 873/2022, care stabilește cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European Plus, Fondul de Coeziune și Fondul pentru o Tranziție Justă. Aceste instrucțiuni au fost aprobate prin ORDINUL nr. 4.013/5.316/2023.
  • A fost emis Ordinul nr. 5744 din 6 noiembrie 2023, care reglementează utilizarea Manualului de Identitate Vizuală.
  • S-a identificat necesitatea detalierea unor prevederi pentru a clarifica interpretarea lor sau pentru a le alinia cu legislația națională.

Potrivit comunicatului, a fost necesară modificarea prin corrigendum a tuturor Ghidurilor Solicitantului publicate cu scopul introducerii anexelor 1 și 3 din instrucțiunile de aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 873/2022 care prevede la art. 6 că Autoritatea de management asigură includerea anexelor nr. 1 și 3 în Ghidurile solicitantului pentru cererile de proiecte finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională.

Modificarea propusă prin Ordinul nr. 5744 din 6 noiembrie 2023 are rol de clarificare în condițiile în care de la momentul publicării ghidurilor finale/lansării apelurilor și până în prezent s-au clarificat aspectele cu privire la Manualul de Identitate Vizuală care trebuie respectat de către beneficiar.

Alte modificări vizează Grila de verificare a eligibilității cererilor de finanțare, Declarația Unică, Declarația privind eligibilitatea TVA, Matricea de corelare a bugetului proiectului cu Devizul General al investiției respectiv Contractul de Finanțare.

Cea mai importantă modificare pentru apelurile Proiecte din domenii de specializare inteligentă (cercetare); Digitalizarea IMM-urilorInvestiții productive inovatoare și Sprijinirea dezvoltării incubatoarelor de afaceri este amânarea datei de deschidere. Conform modificărilor, apelurile de proiecte menționate anterior se deschid începând cu 4 martie 2024, ora 10:00. Modificările și completările efectuate se regăsesc în fișierele de tip sinteză disponibile mai jos:

  • Sinteză Ghidul Solicitantului Corrigendum 5 – PRNV/2023/111/ – Proiecte din domenii de specializare inteligentă (cercetare) pentru întreprinderi din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest;
  • Sinteză  Ghidul Solicitantului Corrigendum 4 – PRNV/2023/121/ – Digitalizarea IMM-urilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest;
  • Sinteză Ghidul Solicitantului Corrigendum 4 – PRNV/2023/131.A/1 – Investiții productive inovatoare pentru microîntreprinderile din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest;
  • Sinteză Ghidul Solicitantului Corrigendum 1 – PRNV/2023/132.B.1/1 – Sprijinirea dezvoltării incubatoarelor de afaceri.

Toate Ghidurile Solicitantului –  consolidate cu anexele aferente și sinteza modificărilor sunt disponibile aici.

Sursa: ADR Nord-Vest

Vizualizări: 541