Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PR Sud-Est: Instrucțiuni privind acordarea sprijinului financiar în cadrul Priorităţii 7 Asistență tehnică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, a lansat marți, 22 august 2023, Instrucțiunile privind acordarea sprijinului financiar în cadrul Priorităţii 7 - Asistență tehnică, Apel PRSE/7/1/2023. Acestea au ca obiectiv stabilirea tuturor condițiilor aferente accesării și utilizării fondurilor europene aferente asistenței tehnice disponibile prin PR SE 2021-2027. 

Solicitantul eligibil este Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est 2021-2027, următoarele acțiuni fiind finanțate:

  • Asigurarea funcționării sistemului de management și control pentru implementarea și monitorizarea eficientă a PR SE 2012-2027;
  • Întărirea capacității administrative a AM, beneficiarilor și partenerilor regionali de a pregăti, implementa proiecte și a asigura pregătirea perioadei de programare 2021-2027, inclusiv prin asigurarea instruirii corespunzătoare a acestora;
  • Asigurarea evaluării programului și elaborarea de studii, analize, rapoarte, strategii relevante pentru o bună implementare a programului;
  • Asigurarea transparenței și promovării PR SE 2021-2027.

Alocarea apelului de proiecte este de 10.000.000 Euro. 

Apelul de proiecte este de tip necompetitiv cu depunere continuă a cererilor de finanțare. Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Sud-Est 

Vizualizări: 149