Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: Precizări privind solicitările de relocare a conturilor pe apelul privind digitalizarea IMM-urilor

Astăzi, 30.06.2023 ora 23:59 se va închide apelul de proiecte „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”

În acest sens, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat ieri, 29 iunie 2023, faptul că solicitările de relocare a conturilor în cadrul apelului de proiecte „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale” vor putea fi transmise către MIPE până la data de 30.06.2023, ora 13:30. După această dată, cererile de relocare conturi nu vor mai putea fi procesate.

MIPE a reamintit că procedura pentru relocarea unui CUI de pe un utilizator pe altul trebuie să conțină următoarele documente:

  • Solicitarea scrisă și asumată cu semnătura electronică folosită la formularul electronic la crearea contului de către reprezentantul legal al societății pentru care se solicita relocarea CUI;
  • Extras ONRC (CUI);
  • Captura cu eroarea afișată de aplicație în momentul în care încearcă înrolarea societății;
  • Copie CI utilizator spre care se vrea migrarea;
  • Adresa de mail pe care se dorește migrarea.

Pentru procesarea cererii de relocare este necesar ca documentele menționate mai sus să fie transmise de către reprezentantul legal al societății, la adresa de e-mail contact.implementarepnrr@mfe.gov.ro.

Migrarea contului se va face numai după ce utilizatorul nou are cont valid (datele introduse în sistem și formularul electronic semnat).

Sursa: MIPE

Vizualizări: 377