Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MIPE: Peste 380 milioane de euro pentru măsuri dedicate minorității rome, în perioada 2021 – 2027

În zilele 16-17 mai 2023 a avut loc, în București, conferința de închidere a proiectului „ROM Platform” implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Punctul Național de Contact pentru Romi (PNCR) din cadrul Direcției Cooperare Europeană și Internațională.

La eveniment au participat doamna secretar general adjunct Cecilia Văduva, coordonator al PNCR, domnul secretar de stat Bogdan Eduard Simcea, doamna subsecretar de stat, Doina Iacoban, reprezentanți ai autorităților publice centrale, reprezentanți ai societății civile rome și prorome, ai mediului academic și ai Punctelor Naționale de Contact de la nivelul altor State Membre ale UE.

Evenimentul s-a bucurat de prezența domnului Andrey Ivanov,  Şeful Sectorului Incluziunea Romilor, Unitatea Egalitate, Romi și Drepturi Sociale din cadrul Agenției pentru Drepturi Fundamentale.

Proiectul a fost implementat în perioada 2021-2023 și a beneficiat de co-finanțare de la Comisia Europeană – Direcția Generală Justiție și Consumatori prin Programul pentru Drepturi, Egalitate și Cetățenie 2014-2020.

„Acest proiect a reprezentat un efort comun al autorităților, organizațiilor neguvernamentale și comunităților cu Romi, reușind ca, prin intermediul  Hărții interactive, să aducem în prim plan nevoile și problemele cu care se confruntă comunitățile cu Romi în diferitele regiuni ale țării. Rezultatele acestui proiect sunt impresionante și sunt demne de apreciat, mai ales că Harta Interactivă a comunităților cu Romi este un instrument unic la nivel European și poate constitui un exemplu de bună practică pentru toate Statele Membre UE. Aceste rezultate pot aduce beneficii semnificative pentru comunitățile  Rome și pentru consolidarea societății noastre. Așadar, trebuie să continuăm să încurajăm și să sprijinim astfel de proiecte pentru a ne asigura că toate comunitățile sunt sprijinite în anevoiosul drum spre incluziune”, a subliniat  Cecilia Văduva, coordonator al PNCR.

Printre cele mai importante rezultate obținute ca urmare a implementării proiectului „ROM Platform” se numără:

  • 1 hartă interactivă a comunităților cu romi;
  • 46 de comunități vizitate la nivelul a 17 județe;
  • 1 metodologie de colectare a datelor;
  • 1 mecanism de mapare a părților interesate;
  • 5 interni de etnie romă contractați în cadrul Programului de internship;
  • 351 de interviuri desfășurate în cadrul comunităților vizate;
  • 46 de interviuri desfășurate la nivelul autorităților publice locale;
  • 1180 de comunități cu romi mapate;
  • 1407 persoane cu atribuții în domeniul incluziunii socio-economice a cetățenilor români aparținând minorității rome.

Peste 380 milioane de euro pentru măsuri dedicate minorității rome, în perioada 2021 – 2027

Prin Programul Educație și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 sunt alocate fonduri pentru susținerea măsurilor specifice dedicate romilor. 

Harta interactivă a comunităților cu romi, dezvoltată în scopul reprezentării vulnerabilităților de la nivelul comunităților marginalizate cu romi, facilitează dimensionarea nevoilor de dezvoltare la nivel local și județean. De asemenea, harta oferă informații utile atât pentru procesul de programare și alocare a resurselor financiare din cadrul politicii de coeziune, cât și pentru elaborarea ghidurilor aferente apelurilor ce vor fi lansate pentru perioada 2021-2027.

„Abordarea problematicii rome în programarea fondurilor europene 2021-2027 a urmărit atât nevoile specifice identificate la nivelul fiecărui domeniu de intervenție, cât și valorificarea oportunităților oferite de regulamentele europene, prin utilizarea obiectivelor specifice și a codurilor de intervenții în cadrul cărora pot fi sprijinite măsuri dedicate pentru populația Roma / comunitățile marginalizate.”, a subliniat secretarul de stat Bogdan Eduard Simcea.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 303