*** Update 08.05.2023, ora 11.00: MIPE a republicat vineri, 5 mai 2023, știrea privind modificarea ghidului, împreună cu corrigendum-ul. Pentru mai multe detalii click aici.
** Update 19.04.2023, ora 15.00: Știrea inițială a fost ștearsă de pe site-ul MIPE. Reprezentanții MIPE au declarat pentru fonduri-structurale.ro că vor republica știrea, împreună cu corrigendum-ul.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat astăzi, 19 aprilie 2023, corrigendum-ul numărul 5 la ghidul specific pentru apelul de proiecte numărul 1 – Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale, aferent Investiției I3 – Scheme de ajutor pentru sectorul privat, din cadrul Componentei C9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare a Planului Național de Redresare și Reziliență al României.
Ca urmare a aprobării Ordonanței de urgență nr. 18/2023 privind cadrul de desfășurare a sprijinului financiar și tehnic acordat de sistemul financiar-bancar în procesul de autorizare și derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor gestionate de MIPE, se reglementează participarea instituțiilor financiar-bancare din România, alături de MIPE pentru implementarea proiectelor în relația cu beneficiarii Măsurii 1 Schemă de minimis și schemă de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor.
Potrivit comunicatului oficial, este necesară ajustarea, completarea și modificarea Ghidului specific prin intermediul unui Corrigendum care să asigure:
Cererile de finanțare depuse deja în platforma proiecte.pnrr.gov.ro vor fi evaluate în formatul depus. În acest sens, până la acest moment au fost depuse 192 de proiecte.
* Până la publicarea știrii, documentul nu fusese publicat de site-ul MIPE. Vom reveni cu corrigendum-ul cand va fi publicat.
Sursa: MIPE