Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

2021-2027: Comisia Europeană a aprobat Programul Dezvoltare Durabilă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit ieri, 28 noiembrie 2022, aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Dezvoltare Durabilă, aferent perioadei de programare 2021–2027.

Programul Dezvoltare Durabilă beneficiază de o alocare totală de 5.254.203.319 euro și va crea premisele pentru realizarea coeziunii sociale, economice și teritoriale prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, astfel încât să se atingă neutralitatea climatică până în 2050 și să se asigure  utilizarea eficientă a resurselor naturale.

Cum sunt alocate 5,2 miliarde din Programul Dezvoltare Durabilă

Astfel, programul va finanța din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondului de Coeziune (FC) următoarele priorități de investiții

  • infrastructura de apă și apă uzată (2.937.775.940 euro); 
  • managementul deșeurilor (480.000.000 euro); 
  • conservarea biodiversităţii (111.764.706 euro); 
  • calitatea aerului si decontaminarea siturilor poluate (88.235.295 euro); 
  • managementul riscurilor (51.881.857 euro); 
  • adaptarea la schimbările climatice prin îmbunătățirea eficienței energetice, creșterea gradului de utilizare a energiei regenerabile și dezvoltarea sistemelor inteligente de energie (1.118.545.521 euro).

Operațiunile de importanță strategică care se vor sprijini prin PDD cu perioadă de implementare intervalul 2021–2029 vor fi:

  • dezvoltarea rețelelor inteligente de electricitate (Smart Grids);
  • investiții integrate de dezvoltare a sistemelor de apă și apă uzată care contribuie la conformarea cu directivele;
  • îmbunătățirea modului de gestionare a deșeurilor municipale în vedere asigurării tranziției spre economia circulară;
  • îmbunătățirea monitorizării calității aerului pentru îndeplinirea cerințelor de monitorizare și reducere a emisiilor rezultate din directive;
  • investigarea preliminară și detaliată a siturilor contaminate.

Prin investițiile ce se vor realiza se au în vedere următoarele rezultate majore:

  • 3.768 km conducte noi sau optimizate pentru sistemele de distribuție din rețeaua publică de alimentare cu apă;
  • 3.209 km conducte noi sau optimizate pentru rețeaua publică de colectare a apelor uzate;
  • capacități suplimentare pentru reciclarea deșeurilor pentru o cantitate de 360.000 t/an;
  • protejarea a 116,955 ha din suprafața siturilor Natura 2000 care fac obiectul unor măsuri de protecție și de refacere;
  • protecția și restaurarea a 2.310 ha de ecosisteme degradate din afara siturilor Natura 2000;
  • creșterea suprafeței acoperite de sisteme de monitorizare a poluării aerului instalate în 54 de zone de calitate a aerului;
  • investigarea a 1.183 situri potențial contaminate;
  • protejarea a 955 ha împotriva inundațiilor prin infrastructuri verzi construite sau optimizate pentru adaptarea la schimbările climatice;
  • lucrări noi sau de consolidare pentru protecția împotriva inundațiilor pentru 4,5 km în zona de coastă;
  • 155 km de conducte ale rețelei de termoficare și răcire centralizată nou construite sau îmbunătățite;
  • 259 întreprinderi sprijinite pentru investiții în eficiență energetică;
  • capacitate de producție suplimentară de 14 MW pentru energia din surse regenerabile;
  • 1.437 km conducte ale rețelei de transport și distribuție a gazelor nou construite sau îmbunătățite.

Descarcă documentul

Sursa: MIPE

Vizualizări: 1066