Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Liste de autoevaluare recomandate beneficiarilor de fonduri europene în scopul verificării procedurilor de atribuire și a implementării contractului de achiziție publică/sectorială

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat astăzi, 23 mai 2022, Listele de autoevaluare în scopul verificării procedurilor de atribuire și a implementării contractului de achiziție publică/sectorială recomandate spre a fi utilizate de către beneficiarii de fonduri europene ca instrument de autoverificare a respectării legislației achizițiilor publice pe întreg parcursul derulării procesului de achiziție.

Potrivit comunicatului oficial, cu ajutorul acestor liste beneficiarii „vor putea evita nereguli în derularea achizițiilor din cadrul proiectelor și, implicit, a eventualelor reduceri procentuale/corecții ce pot rezulta în urma procesului de verificare a contractelor de achiziție”.

Suplimentar, MIPE le recomandă beneficiarilor de fonduri europene să utilizeze listele de autoevaluare pe parcursul derulării procesului de achiziție și să le prezinte ca document asumat în cadrul dosarului achiziției, potrivit comunicatului oficial. 

Descarcă Lista de verificare a procedurilor de atribuire și a implementării contractului de achiziție publică – Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice

Descarcă Lista de verificare a procedurilor de atribuire și a implementării contractului de achiziție sectorială – Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale

Sursa: MIPE

Vizualizări: 527