Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Statele membre pot redirecționa resurse din fondurile politicii de coeziune pentru a ajuta refugiații

Consiliul Uniunii Europene a adoptat ieri, 4 aprilie 2022, modificări legislative care dau posibilitatea statelor membre să redirecționeze resurse din fondurile politicii de coeziune și din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD) pentru a ajuta refugiații care fug din calea agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei.

Fondurile politicii de coeziune

Consiliul a adoptat Regulamentul privind Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE), prin care este modificat cadrul juridic pentru perioada 2014-2020, care reglementează fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) și Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

Această măsură va consolida, de asemenea, eforturile continue ale statelor membre de a face față impactului extins al pandemiei de COVID-19.

În plus, modificările includ, cu titlu de excepție, flexibilitatea de a transfera resurse între programele finanțate de Fondul european de dezvoltare regională și de Fondul social european pentru a face față afluxului de refugiați.

Această flexibilitate înseamnă, de exemplu, că resursele FEDR alocate proiectelor de infrastructură pot fi realocate pentru a oferi asistență medicală și educație persoanelor refugiate.

Statele membre pot utiliza, în total, până la 9,5 miliarde euro în cadrul tranșei din 2022 a REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe de investiții publice ale UE post-pandemie, precum și resursele politicii de coeziune nealocate în perioada bugetară 2014-2020.

De asemenea, CARE extinde cu un an contabil finanțarea de 100% din bugetul UE pentru programele de coeziune. Acest lucru va atenua sarcina asupra bugetelor naționale și regionale generată de afluxul de refugiați din Ucraina.

Data de începere a noilor măsuri eligibile pentru finanțare în cadrul CARE este stabilită la 24 februarie 2022, data invaziei ruse.

Se estimează că prelungirea finanțării de 100%, deblocarea fondurilor de coeziune neprogramate pentru perioada 2014-2020 și tranșa REACT-UE din 2022 vor debloca aproape 17 miliarde euro.

Fonduri în domeniul afacerilor interne

Consiliul a adoptat, de asemenea, o modificare a fondurilor pentru afaceri interne pentru perioada 2014-2020 și a Fondului pentru azil, migrație și integrare pentru perioada 2021-2027. Această modificare va pune la dispoziție resurse suplimentare pentru primirea persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina.

Va prelungi cu un an perioada de punere în aplicare a fondurilor pentru afaceri interne pentru perioada 2014-2020 și va debloca accesul la sumele necheltuite din Fondul pentru azil, migrație și integrare, care fuseseră alocate anterior altor scopuri.

Acest lucru va permite statelor membre să utilizeze în regim de urgență fondurile rămase, ca sprijin pentru a face față afluxului masiv de persoane și se preconizează că va debloca o sumă maximă estimată la 420 de milioane euro sub formă de sprijin suplimentar din fondurile neutilizate.

Textul oferă, de asemenea, statelor membre și altor donatori publici sau privați posibilitatea de a face contribuții financiare suplimentare la fondul pentru perioada 2021-2027, sub formă de venituri alocate externe.

Etapele următoare

Regulamentul CARE și regulamentul de modificare a fondurilor pentru afaceri interne pentru perioada 2014-2020 și a Fondului pentru azil, migrație și integrare pentru perioada 2021-2027 vor intra în vigoare în ziua următoare publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, care va avea loc probabil în următoarele zile.

Sursa: Consiliul UE

Vizualizări: 128