Guvernul României a adoptat miercuri, 16 februarie 2022, două acte normative de interes pentru mediul de afaceri. Este vorba despre Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului IMM.
„Astăzi (n.r ieri) a fost adoptat cadrul normativ primar pentru a putea stimula înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii cu noi forme de sprijin. Este vorba despre Start-Up Nation, ediția a treia, și o a doua posibilă etapă a măsurii HoReCa. Am făcut primii pași pentru a putea implementa și „Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii”, cu o sursă bugetară reprezentată de sumele acumulate în contul de tranzit deschis la CEC Bank SA în cadrul proiectului «Programul Româno – Elvețian pentru IMM-uri», provenite din rambursarea creditelor de către beneficiarii IMM-uri”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.
Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii aduce și modificări referitoare la aplicarea Testului IMM, necesare inclusiv pentru atingerea jalonului 242, din cadrul componentei 9 „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare” a Planului Național de Redresare și Reziliență. Printre acestea se numără:
În ceea ce privește Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului IMM, aceasta va asigura accesul întreprinderilor grav afectate de situația economică actuală la un nou instrument de finanțare, cu impact pozitiv direct asupra capacității operaționale a acestora, constând în reluarea activității pe o piață de consum grav afectată de criza generată de pandemia COVID-19.
Sursa: MAT