Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Au fost publicate listele proiectelor admise în cadrul programului ELECTRIC-UP: 1.430 de dosare admise

Ministerul Energiei a publicat astăzi, 10 noiembrie 2021, lista proiectelor acceptate în cadrul primei sesiuni a programului de finanțare „ELECTRIC UP’’, în urma finalizării etapei de evaluare și în limita bugetului aprobat pentru primul ciclu de finanțare în sumă de 476 mil. lei, precum și lista proiectelor respinse.

Conform listelor, 1.430 de dosare admise se încadrează în bugetul alocat, în timp ce 307 nu se încadrează. 799 de proiecte sunt respinse, nerespectând condițiile de eligibilitate și/sau condițiile tehnice.

Descarcă listele

Conform comunicatului Ministerului Energiei, decizia de admis, respectiv respins, se va comunica aplicanților prin platforma informatică dedicată. Termenul de depunere a contestației este de 5 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare zilei de comunicare a deciziei autorității.

Comisia de analiză a aplicat modalitatea de calcul prevăzută în Ghidul de finanțare, conform calculatorului.

De asemenea, Ministerul Energiei a transmis faptul că au fost inițiate demersurile pentru suplimentarea bugetului alocat acestui ciclu pentru a finanța și proiectele care au îndeplinit criteriile de eligibilitate.

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Ministerul Energiei

Vizualizări: 719