Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

73 de proiecte admise în etapa II de evaluare pe apelul pentru consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului

Din cele 80 de cereri de finanțare depuse în cadrul sesiunii 3 a apelului pentru Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului, 73 dintre acestea au fost selectate pentru etapa de verificare tehnico-financiară, a anunțat ieri, 4 noiembrie 2021, Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021.

Cele 80 de cereri de finanțare depuse solicitau o valoare totală de 72.482.848,17 lei (14.733.484,06 euro) reprezentând valoarea nerambursabilă solicitată (depășind de aproximativ 6 ori bugetul disponibil).

În urma evaluării administrative și a eligibilității, 73 de proiecte sunt admise în etapa de verificare tehnico-financiară, iar 7 proiecte sunt respinse ca neconforme (6) și neeligibile (1).

Lista finală a proiectelor aprobate va fi publicată după parcurgerea tuturor etapelor de evaluare conform prevederilor Ghidului solicitantului (cap. 11): evaluarea tehnică și financiară, respectiv procedura desfășurată de Comitetul de Selecție. 

Apelul a fost deschis în perioada 30 iunie – 31 august 2021, ora 16:00.

Bugetul alocat apelului de proiecte a fost de 2.600.000 Euro, iar valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordată unui proiect a fost cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, reprezentând 100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului.

Printre solicitanții eligibili s-au numărat instituțiile publice de cultură (muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.), ONG-urile și IMM-urile din sectoarele culturale și creative.

Sursa: Programul RO-CULTURA

Vizualizări: 243