Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Biserica de lemn din satul Urși, România: marele câștigător al Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021

Câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021, cea mai înaltă distincție Europeană în domeniu au fost sărbătoriți ieri, 24 septembrie 2021, în cadrul unei ceremoni de rang înalt ce a avut loc la sediul Fundației Giorgio Cini. Pe parcursul ceremoniei, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Europa Nostra au anunțat cei patru laureați ai Marilor Premii și câștigătorul Premiului Publicului, selectați din cele 24 de inițiative din 18 tări Europene declarate câștigătoare anul acesta. Ca urmare a măsurilor de siguranță împotriva răspândirii COVID-19, ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2021 s-a ținut doar pentru aproximativ 220 de participanți, dar a fost urmărită în direct de sute de profesioniști ai patrimoniului, voluntari, iubitori și suporteri din întreaga Europă și nu numai. Ceremonia este printre punctele culminante ale Summit-ului European pentru patrimoniu cultural 2021 care se desfășoară între 21-24 Septembrie în Veneția, oraș înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Biserica de lemn din satul Urși (România) – biserica de lemn din secolul al XVIII-lea care a fost restaurată în mod exemplar utilizându-se materiale și tehnici tradiționale și într-o manieră colaborativă,  facilitând schimbul de idei și cunoștințe între participanți internaționali – este marele câștigător al anului 2021. Biserica de lemn din satul Urși a fost selectată de către conducerea Europa Nostra, la recomandarea unui juriu independent de experți, să primească unul dintre Marile Premii în valoare de 10.000 de euro. A fost, de asemenea, selectată de publicul larg ca cel mai apreciat proiect de patrimoniu din Europa. Aproximativ 7000 de cetățeni din întreaga Europă au votat online pentru Premiul Publicului prin intermediul site-ului Europa Nostra.

Ceilalți laureați ai Marilor Premii 2021 sunt:

  • FIBRANET – FIBRes in ANcient European Textiles, (Fibre în Textile Europene Antice(Grecia/Danemarca), un proiect inovator de cercetare care oferă cunoștințe noi despre degradarea fibrelor antice, informând practica de arheologie și oferind informații cruciale pentru europeni într-un moment în care căutăm soluții pentru a face față deșeurilor produse de industria modei și a textilelor;
  • Comitetul tehnic pentru Patrimoniu Cultural (Cipru), înființat în 2008, sub egida Națiunilor Unite, de liderii ciprioți greci și ciprioți turci, comitetul a restaurat cu succes peste 70 de monumente și a utilizat patrimonial cultural drept puternic instrument pentru reconciliere și cooperare pașnică, și
  • Invenția unei părți vinovate, Trento (Italia), o expoziție exemplară care arată relevanța unui caz istoric de antisemitism pentru conversațiile contemporane din jurul discriminării și intoleranței din Europa de azi, stimulând reflecția critică asupra puterii propagandei și știrilor false.

Laureații Marilor Premii vor primi 10.000 de euro fiecare.

Context

Premiile Europene pentru Patrimoniu/Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a societății civile angajată în protejarea patrimoniului cultural și natural. Premiile au sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 114