Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

80% dintre fondurile europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale au fost absorbite

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a efectuat până în prezent plăți în valoare de 7,56 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbție a fondurilor europene de 80%, conform unui comunicat publicat la finalul săptămânii trecute.

Conform AFIR, valoarea plăților efectuate în conturilor beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este aferentă atât proiectelor de investiții, cât și plăților directe pentru agromediu și climă.

Cu toate că exercițiul financiar 2014 – 2020 s-a încheiat și ne aflăm în perioada de tranziție dintre programe, AFIR mai are la dispoziție 2 ani (regula n+3) pentru a atrage integral alocarea financiară pusă la dispoziție, ultima plată putând fi făcută până la 31 decembrie 2023.

Cele mai multe proiecte finanțate de AFIR au fost cele realizate pentru dezvoltarea fermelor mici, astfel 28.515 fermieri au contractat fonduri de peste 244 milioane de euro, prin submăsura 6.3. De asemenea, un număr mare de tineri fermieri, respectiv 11.858 au contractat fonduri în valoare de 456,6 milioane de euro.

Prin submăsurile 4.1 și 4.1a, AFIR a finanțat 2.490 de investiții în exploatații agricole și pomicole, valoarea contractelor de finanțare încheiate cu fermierii fiind de peste 1,3 miliarde de euro, o sumă importantă care a contribuit la modernizarea și dezvoltarea agriculturii din țara noastră.

Totodată, AFIR a încheiat cu antreprenorii din mediul rural 3.097 contracte de finanțare pentru investiții non-agricole prin submăsurile 6.2 și 6.4. Valoarea fondurilor acordate sectorului non-agricol este se ridică la 278 milioane  de euro, finanțare esențială pentru anumite categorii de meșteșugari, dar și pentru cei care își suplimentează veniturile insuficiente din ramura agricolă.

Pentru procesarea produselor agricole și pomicole au fost contractate 700 proiecte de modernizare și dezvoltare a unităților de procesare, prin submăsurile 4.2, 4.2a și schemele GBER și de minimis aferente, valoarea finanțărilor nerambursabile este de aproximativ 475 milioane de euro.

De asemenea, pentru investiții în dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole, silvice și de irigații, AFIR a finanțat 848 de proiecte, în valoare de peste 684 milioane de euro. În plus, AFIR a sprijinit financiar și 2.128 de investiții de utilitate publică prin submăsurile 7.2 și 7.6, cu fonduri nerambursabile în valoare de 1,43 miliarde de euro, fonduri europene extrem de necesare pentru tot ce înseamnă infrastructură de apă, apă uzată, drumuri, cât și infrastructură educațională, socială și de patrimoniu din mediul rural.

Totodată, AFIR a precizat faptul că valorile prezentate includ și investițiile finanțate de AFIR, prin PNDR 2020, în arealul ITI – Delta Dunării.

Sursa: AFIR

Vizualizări: 147