Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

In 2008 intrarile de fonduri europene in Romania vor depasi 2 miliarde euro

La Palatul Victoria, a avut loc prima reuniune a Comitetului Naţional de Coordonare pentru gestionarea instrumentelor structurale, comitet condus de Primul-Ministru Călin Popescu-Tăriceanu.

„Executivul, prin miniştrii responsabili cu gestionarea fondurilor europene, are obligaţia majoră să conducă procesul de utilizare a banilor comunitari astfel încât să existe o cât mai mare absorbţie, iar folosirea lor să se facă transparent, cu rigoare şi corectitudine”, a afirmat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.
Comitetul Naţional de Coordonare trebuie să joace un rol important în gestionarea fondurilor comunitare, urmând să se reunească trimestrial sau ori de cate ori este necesar, a precizat primul-ministru.
Referitor la asigurarea resurselor, primul-ministru a afirmat că vor fi asigurate fonduri de la bugetul naţional pentru cofinanţare pentru demararea proiectelor. La rândul său, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a asigurat că „alocările bugetare pentru cofinanţarea proiectelor sunt o prioritate, iar, la nivel strategic, am agreat conţinutul programele operaţionale şi începem aplicarea lor”.
„Avem o dublă monitorizare a modului de utilizare a fondurilor europene: Comisia Europeană şi opinia publică. Interesul opiniei publice şi al mass-media pentru acest subiect este legitim întrucât folosirea fondurilor europene va permite României să reducă decalajele de dezvoltare faţă de Uniunea Europeană”, a precizat primul-ministru.
În acest context, premierul Tăriceanu a cerut miniştrilor şi secretarilor de stat să explice procedurile de accesare a fondurilor şi să asigure informarea opiniei publice în timp real şi într-un limbaj accesibil. „Este nevoie de implicarea permanentă a miniştrilor responsabili cu gestionarea fondurilor europene”, a subliniat premierul Tăriceanu.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a afirmat că potrivit estimărilor Ministerului Economiei şi Finanţelor, în cursul anului 2008 intrările de fonduri europene în România vor fi de peste 2 miliarde de euro. Ministrul Varujan Vosganian a adăugat că Ministerul Economiei şi Finanţelor va monitoriza atent derularea proiectelor.
Secretarul de stat din Ministerul Economiei şi Finanţelor responsabil cu gestionarea fondurilor structurale şi de coeziune, Eugen Teodorovici, a precizat că până la data de 15 iunie, pentru cele 7 Programe Operaţionale, au fost depuse 1.287 de proiecte, în valoare de 15,065 miliarde de lei. Dintre acestea au fost aprobate 281, în valoare totală de peste 9 miliarde de lei (aproximativ 2,5 miliarde de euro). Din această sumă, 6,8 miliarde de lei (aproximativ 1,83 miliarde euro) reprezintă fonduri europene. Au fost încheiate 23 de contracte de finanţare cu beneficiarii, în valoare de aproximativ 205 milioane de euro, din care fondurile UE reprezintă aproximativ 180 de milioane de euro.
La reuniunea de lucru a Comitetul Naţional de Coordonare pentru gestionarea fondurilor europene condusă de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu au participat miniştrii Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, al Transporturilor, Ludovic Orban, al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, al Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, al Educaţiei, Cristian Adomniţei, şeful Cancelariei Primului-Ministru, Dorin Marian, secretari de stat din Ministerului Mediului şi din celelalte ministere responsabile de programe finanţate din fonduri europene.
Sursa: Guvernul Romaniei

Vizualizări: 169