Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Executivul a aprobat varianta actualizată a PNRR pe baza căreia vor începe negocierile cu Comisia Europeană

Planul Național de Redresare și Reziliență, propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost adoptat astăzi de Guvernul României, în a doua lectură, odată cu Memorandumul care mandatează acest minister pentru a desfășura negocierile pe document cu Comisia Europeană, se arată într-un comunicat oficial al MIPE.

În ceea ce privește PNRR, Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat: „Avem un document închegat pe care vom continua discuțiile cu Comisia Europeană pentru a avea, la finalul negocierilor, cea mai bună formulă reforme – investiții – finanțări pentru România”.

Odată cu aprobarea acestui mandat oficial, pentru a discuta în mod direct și concentrat detaliile din document, ministrul Ghinea va face săptămâna viitoare o vizită de lucru la Bruxelles, conform comunicatului oficial.

Propunerea de PNRR a României vizează reforme care să producă schimbări structurale, precum: reforma sistemului de pensii, reforme fiscale, reforma funcției publice, reforma salarizării în sector public, reforma companiilor de stat și introducerea venitului minim de incluziune. 

Mecanismul structurează intervențiile pe cei șase piloni ai Mecanismului de Redresare și reziliență al UE, astfel:

  1. Tranziția verde;
  2. Transformarea digitală;
  3. Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice;
  4. Coeziune socială și teritorială;
  5. Sănătate, precum și reziliență economică, socială și instituțională, în scopul, printre altele, al creșterii nivelului de pregătire pentru situații de criză și a capacității de reacție la criză;
  6. Politici pentru generația următoare, copii și tineret, cum ar fi educația și competențele.

Varianta aprilie 2021 a PNRR poate fi consultată aici.

Reamintim că la 19 martie 2021, în cadrul ședinței de guvern, ministrul Ghinea a lansat propunerea Planului Național de Relansare și Reziliență. Informațiile privind componentele și alocările propuse pe fiecare dintre piloni din luna martie 2021 sunt disponibile aici.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 3025