Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Regulamentele aferente Mecanismului de Redresare și Reziliență și Instrumentului pentru Asistență Tehnică, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Mecanismul de Redresare și Reziliență, împreună cu Instrumentul pentru Asistență Tehnică au fost publicate ieri, 18 februarie 2021, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (echivalentul Monitorului, a transmis europarlamentarul Dragoș Pîslaru.

Conform acestuia, cele două acte normative sunt regulamente, adică acte normative de prim rang care au efect direct și trebuie aplicate de către statele membre: „Publicarea în Jurnalul Oficial este punctul final al procesului legislativ la nivel european, la care am ajuns după 9 luni de muncă, zeci de săptămâni de întâlniri, discuții, sute de zile și nopți de negocieri și redactări de poziții și texte”.

Mecanismul de Redresare și Reziliență, cu un buget de 672,5 miliarde de euro, pune la dispoziția României 30 de miliarde de euro pentru reforme și investiții, iar pentru crearea și implementarea acestora, Comisia Europeană pune la dispoziție Instrumentul pentru Asistență Tehnică, în valoare totală de 864 milioane euro.

Regulamentul aferent Mecanismului de Redresare și Reziliență este disponibil aici.

Regulamentul aferent Instrumentului pentru Asistență Tehnică este disponibil aici.

Sursa: Facebook | Dragoș Pîslaru

Vizualizări: 328