Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost constituit fondul de garantare a creditelor pentru realizarea proiectelor europene destinate agriculturii

Guvernul a aprobat prin HG, în şedinţa de luni, 23 iunie 2008, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor eurpene destinate sectorului agricol, prin preluarea riscului de către fondurile de garantare.
Astfel, fondul de garantare se constituie din sumele returnate de către fondurile de garantare ca urmare a rambursării creditelor de către beneficiarii fondurilor SAPARD, Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit, Fondului european de garantare agricolă, precum şi din fonduri de la bugetul de stat acordate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.
Garanţiile se vor acorda la solicitarea instituţiilor de credit şi fără a solicita pentru valoarea acestora alte garanţii din partea împrumutaţilor, pe baza creditelor aprobate de acestea, conform normelor proprii şi a procedurilor de lucru ale fondurilor de garantare, care vor face parte din convenţiile încheiate cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Creanţele fondurilor de garantare rezultate din contractele de garantare, executate de instituţiile de credit, au regim de creanţă bugetară şi sunt executate în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Sumele disponibilizate până la data aprobării proiectelor sau acţiunilor ce se finanţează din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, din Fondul european pentru pescuit, din Fondul european de garantare agricolă, ca urmare a rambursării creditelor garantate de fondurile de garantare pentru proiectele SAPARD, vor fi virate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în condiţiile în care expunerea este sub nivelul prevăzut de Legea 218/2005, potrivit convenţiilor cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sumele disponibilizate după data aprobării acestor fonduri comunitare vor rămâne la dispoziţia fondurilor de garantare în scopul utilizării acestora pentru acordarea de garanţii beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit şi Fondului european de garantare agricolă.
Actul normativ modifica HG 876/2005 si creează cadrul legislativ conform cu extinderea aplicabilităţii Legii nr. 231/2005 şi a Legii nr. 218/2005 la beneficiarii Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit, Fondului european de garantare agricolă.
Sursa: Guvernul Romaniei

Vizualizări: 102