Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

FRDS: Proiectele aprobate pentru finanțare în cadrul apelului Dezvoltare locală

Marți, 22 decembrie 2020, Fondul Român de Dezvoltare Socială a publicat lista proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul apelului Dezvoltare locală. Lista cuprinde 6 proiecte în valoare de cca. 41.000.000 lei (cca. 8,5 milioane euro), implementarea acestora urmând să înceapă în 2021, după finalizarea procesului de contractare.

Descarcă lista

Iniţiativele vor contribui la prevenirea şi combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, la creşterea accesului grupurilor defavorizate la serviciile sociale şi la creşterea nivelului de satisfacţie ale acestor grupuri cu privire la calitatea acestor servicii.

Lansat în 10 septembrie 2019, apelul de proiecte Dezvoltare locală (10.000.000 euro) a adunat în competiţia pentru finanţare 101 proiecte ce solicitau finanţare în valoare totală de 131.749.399 euro. Doar 54 de propuneri au întrunit condiţiile de eligibilitate şi conformitate administrativă, fiind astfel admise în etapa evaluării de conţinut. Dintre acestea, 14 proiecte au îndeplinit condiţiile de finanţare, primele 6 din ierarhie fiind aprobate pentru finanţare.

Sursa: FRDS

Vizualizări: 614