Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Construirea de rețele de stații de încărcare pentru mașini electrice sau digitalizarea IMM-urilor, printre propunerile Comisiei privind o eventuală extindere a Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare

Luni, 21 decembrie 2020, Comisia Europeană a transmis statelor membre spre consultare o eventuală extindere suplimentară a domeniului de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare, pentru a se asigura o punere în aplicare eficientă a programului InvestEU, a Mecanismului de redresare și reziliență, precum și a altor fonduri ale UE și a fondurilor naționale destinate redresării și realizării obiectivelor digitale și obiectivelor verzi ale UE.

Se propune, de exemplu, ca posibilitățile de investiții menite să permită sporirea eficienței energetice sau digitalizarea clădirilor, construirea de rețele de stații de încărcare pentru mașini electrice, digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii sau dezvoltarea benzii largi să fie incluse în domeniul de aplicare al regulamentului menționat.

Propunerea de luni se bazează pe propunerea prezentată de Comisie în luna iulie 2019 pentru a facilita finanțarea națională a proiectelor sau a produselor financiare care intră sub incidența programelor UE gestionate la nivel central în temeiul următorului cadru financiar multianual.

Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare declară anumite categorii de ajutoare de stat ca fiind compatibile cu tratatul, cu condiția ca acestea să îndeplinească o serie de condiții clare, și scutește aceste categorii de ajutoare de obligația de a notifica în prealabil Comisia și de a primi aprobarea acesteia. După adoptarea finală de către Comisie, statele membre vor putea să pună în aplicare aceste măsuri în mod direct, în deplină securitate juridică.

Sursa: Comisia Europeană

Vizualizări: 186