Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

O consultare publica arata adeziunea semnificativa la politica ambitioasa de coeziune post-2013

Europa necesită o politică de coeziune puternică după 2013. Acesta este consensul ce reiese din peste 100 de contribuţii la o consultare publică în acest domeniu, a declarat Danuta Hübner, Comisarul pentru Politică Regională. Ea s-a exprimat cu ocazia prezentării celui de-al cincilea Raport de activitate privind coeziunea economică şi socială. Documentul, constituit din două părţi, cuprinde un raport privind consultarea publică şi un raport analitic privind economiile regionale, în care se arată că regiunile mai puţin dezvoltate continuă să beneficieze de o creştere economică semnificativă, susţinută de o orientare către sectoarele de viitor.

Comisarul Hübner a declarat: „Respondenţii indică în mod clar angajamentul lor continuu faţă de o politică ambiţioasă care joacă un rol determinant în anihilarea inegalităţilor existente în sânul Uniunii Europene. Raportul de activitate demonstrează că există fundaţii solide pentru construcţia convergenţei, şi că aceasta este antrenată de sectoarele cu creştere economică pe care le-am identificat cu precizie ca fiind cele ce deţin un maximum de potenţial pentru viitor.”

Politica de coeziune după 2013: Raport privind consultarea publică

  • Consens privind necesitatea unei politici ambiţioase de coeziune europeană, la dispoziţia tuturor regiunilor UE; respingere fermă a ideii de re-naţionalizare.
  • Cerere de investiţii focalizate asupra priorităţilor europene cum sunt inovaţia, educaţia, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, infrastructura comunitară şi lupta împotriva schimbărilor climatice. Cerere de „înverzire” suplimentară a politicii.
  • Cerere de coordonare mai strânsă între politica de coeziune şi alte politici sectoriale ale UE în lumina provocărilor complexe şi, în acest context, o cerere adresată Comisiei, de a consolida legătura dintre politica de coeziune şi politica de dezvoltare a mediului rural.
  • Cerere de continuare a simplificării politicii şi de implicare crescută a autorităţilor locale şi regionale.
  • Cooperarea teritorială transfrontalieră, schimburile interregionale şi transnaţionale, considerate ca fiind unele din cele mai bune exemple de valoare adăugată a politicii de coeziune europene; respondenţii solicită alocarea unor resurse mai importante în acest scop.
Context: Partea întâi a raportului de activitate sintetizează contribuţiile primite între septembrie 2007 şi februarie 2008 în cadrul unei consultări publice lansate de către Comisie cu privire la viitorul politicii respective. S-au primit peste 100 de contribuţii din partea autorităţilor naţionale (au participat 17 state membre, reprezentând mai mult de 80% din populaţia UE), autorităţilor regionale şi locale, partenerilor economici şi sociali, instituţiilor academice şi de cercetare. Contribuţiile sunt analizate în contextul revizuirii bugetului şi al reflecţiilor cu privire la priorităţile de cheltuieli ale UE.

Coeziunea economică şi socială: Situaţie şi tendinţe
  • Regiunile mai sărace recuperează rămânerea în urmă: Partea a doua a raportului prezintă creşterea continuă a economiilor regiunilor mai sărace. Între anii 2000 şi 2005 regiunile de convergenţă (PIB pe locuitor sub 75% din media comunitară) au prezentat o creştere a PIB pe locuitor cu 50% mai rapidă decât în restul UE. Rata şomajului în aceste regiuni a scăzut, de asemenea, cu 3 procente. Acest proces a fost determinat de promovarea sectoarelor de viitor, precum se arată în cele ce urmează.
  • Creşterea economică regională concentrată în sectoarele cu un nivel ridicat de cunoştinţe: Raportul identifică sectoare cu importante perspective de creştere pe termen mediu, atât în regiunile „de convergenţă” cât şi în regiunile care vizează obiectivul „Competitivităţii regionale şi ocupării forţei de muncă”. Acestea sunt: servicii financiare şi economice; comerţ, transporturi şi comunicaţii; producţie de tehnologie înaltă şi medie-înaltă. Producţia de tehnologie înaltă este evidenţiată ca fiind un sector de producţie în care UE deţine un avantaj competitiv. Acesta include producţia de instalaţii electrice şi optice, instalaţii chirurgicale, aparate de zbor, vehicule spaţiale şi produse farmaceutice.
  • Necesitatea unor investiţii suplimentare în domeniul inovaţiei, educaţiei şi formării: În regiunile cele mai dezvoltate, volumul de PIB alocat cercetării şi dezvoltării (C&D) este de trei ori mai mare decât în regiunile de convergenţă, dar cu 15% mai mic decât în Statele Unite. Uniunea Europeană investeşte, de asemenea, o parte mult mai mică din PIB-ul său în învăţământul superior: 1,2%, prin comparaţie cu 2,9% în SUA.
Raportul de activitate este disponibil la următoarea adresă:
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/interim5_en.htm
Pentru informaţii suplimentare legate de consultarea publică privind viitorul politicii regionale: http://ec.europa.eu/regional_policy/conferences/4thcohesionforum/consultation_en.cfm

Sursa: Comisia Europeana

Vizualizări: 78