Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Sprijin pentru dezvoltarea unui Cadru Strategic Integrat în domeniul protecției sociale și ocupării forței de muncă de către Ministerul Muncii prin POCA

Ministerul Muncii și Protecției Sociale poate solicita finanțare în cadrul celui mai nou apel de proiecte - Sprijin pentru implementarea de măsuri de reformă în domeniul protecției sociale și ocupării forței de muncă la nivelul MMPS, lansat de AM POCA ieri, 25 noiembrie 2020.

Scopul acestui apel este de a sprijini Ministerul Muncii și Protecției Sociale în dezvoltarea unui Cadru Strategic Integrat în domeniul protecției sociale și ocupării forței de muncă, respectiv:

  • elaborarea unui set de propuneri privind piața de muncă la nivel european in noul context post-Brexit,
  • realizarea unei analize a situației ocupării forței de muncă, evaluări de impact ale politicilor de ocupare, precum și previziuni cu privire la dinamica ocupării în perioada 2021-2028, în vederea pregătirii noului cadru strategic din domeniul ocupării forței de muncă,
  • realizarea unui set de produse științifice care să sprijine dezvoltarea și adecvarea politicilor din domeniul ocupării forței de muncă şi formării profesionale ca răspuns la provocările generate de globalizarea şi intensificarea comerțului internațional, tranziția către o economie cu emisii scăzute de bioxid de carbon, digitalizarea, schimbările tehnologice şi schimbările produse în organizarea muncii, elaborarea unui set de metode de soluționare de reducere a sărăciei și excluziunii sociale în mediul rural,
  • elaborarea unui set de metode de soluționare de reducere a sărăciei și excluziunii sociale în mediul rural,
  • dezvoltarea unui set de mecanisme de intervenție pentru diminuarea dependenței față de beneficiile de asistență socială.

Apelul de proiecte este de tip non-competitiv și are o alocare financiară eligibilă orientativă de 7.000.000,00 lei.

Termenul limită de depunere a fișelor de proiect este 27 noiembrie 2020, ora 23:59, iar termenul de depunere a cererilor de finanțare, derivate din fișele de proiect acceptate, este 7 decembrie 2020, ora 23:59.

Descarcă ghidul

Sursa: AM POCA

Vizualizări: 157