Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Locuințe sociale în municipiul Carei prin POR 2014-2020

La nivelul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest a fost semnat contractul aferent proiectului „Construire locuințe sociale în Municipiul Carei”.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b – Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale. Obiectiv specific 13.1 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România.

Perioada de implementare a proiectului este de 72 luni, respectiv între data 11.12.2017 și data 30.11.2023 iar valoarea totală a proiectului este de 14.446.104,37 lei, din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Devoltare Regională este de 12.272.516,22 lei.

Vizualizări: 148