Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost semnat contractul pentru regularizarea albiei pârâului Azuga

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrație a anunțat semnarea contractului de execuție și asistență tehnică pentru realizarea de „Lucrări de protecție și regularizare a malurilor pârâului Azuga în zona de surpare și alunecare masivă a versantului stâng Sorica, adiacent zonei locuite Umbroasa, oraș Azuga, județul Prahova” în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, implementat de Compania Națională de Investiții.

Principala lucrare de punere în siguranță a zonei construite o reprezintă canalizarea pârâului Azuga, într-o secțiune betonată deschisă, amplasată la limita cartierului locuit, astfel încât curgerea liberă actuală a pârâului să nu fie afectată în timpul execuției, și care să asigure atât scurgerea nivelului istoric al pârâului cât și eliminarea posibilității de eroziune a piciorului versantului afectat de alunecare. Lungimea acestei lucrări va fi stabilită pe teren de către proiectant, împreună cu autoritățile locale și cu reprezentanții Apelor Romane și ai Ocolului Silvic, în funcție de posibila extindere a alunecării de teren. Lungimea estimată a lucrării este de 562m pe malul drept al pârâului și de 468m pe malul stâng al pârâului.

Valoarea contractului este de 11.038.966,20 lei (cu TVA, taxe și cote), iar durata este de 4 luni.

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 157