Comisia Europeană a propus noi măsuri excepționale pentru a oferi mai mult sprijin piețelor agricole și alimentare cel mai afectate. Conform comunicatului oficial, sectorul agroalimentar al UE dă dovadă de reziliență în aceste vremuri fără precedent, în contextul pandemiei de coronavirus. Unele piețe au fost însă puternic afectate de consecințele acestei crize a sănătății publice.
Pachetul prezentat vineri include măsuri referitoare la ajutoarele pentru depozitarea privată în sectorul produselor lactate și în cel al cărnii, la autorizarea adoptării unor măsuri de auto-organizare în cadrul pieței de către operatorii din sectoarele grav afectate și la flexibilitatea programelor de sprijinire a pieței în sectorul fructelor și al legumelor, al vinului și al altor produse.
Printre măsurile excepționale anunțate ca răspuns suplimentar la criza coronavirusului se numără:
Comisia intenționează ca aceste măsuri să fie adoptate până la sfârșitul lunii aprilie. În prealabil, va trebui să fie consultate statele membre și să se voteze cu privire la aceste măsuri. Prin urmare, ele vor face obiectul unor modificări. Detaliile complete cu privire la aceste propuneri vor fi prezentate la momentul adoptării finale.
Pachetul anunțat vineri urmează unui set amplu de alte măsuri adoptat anterior de către Comisie pentru a sprijini sectorul agroalimentar în contextul crizei actuale, cum ar fi majorarea cuantumurilor ajutoarelor de stat, un nivel mai ridicat al plăților în avans și prelungirea termenelor pentru depunerea cererilor de plată. Flexibilitatea sporită în ceea ce privește normele politicii agricole comune vizează reducerea sarcinii administrative a fermierilor și a administrațiilor naționale.
Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România