Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din Onești, județul Bacău

Ministrul Fondurilor Europene și directorul general al Raja SA au semnat joi, la sediul MFE, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020”, finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Conform comunicatului, prin acest proiect, finanțat cu 275,6 mil. lei fonduri europene, 19.000 locuitori ai municipiului Onești vor avea acces la apă potabilă și alți 41.500 vor beneficia de servicii de canalizare la cele mai înalte standarde.

Proiectul va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei, prin stimularea investițiilor private în aria de implementare, asigurarea accesului la servicii publice de apă și canalizare de calitate, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a populației și dezvoltarea durabilă a zonei. Suplimentar, datorită implementării proiectului vor fi create 22 noi locuri de muncă, conform comunicatului. 

În aria proiectului vor fi făcute următoarele investiții în infrastructura de apă:

  • 1 captare nouă pe râul Trotuș;
  • 1 stație tratare apă;
  • 1 stație clorinare;
  • 1 stație nouă de înmagazinare a apei;
  • 1 stație clorinare reabilitată;
  • 6,9 km conductă aducțiune nouă;
  • 4 stații noi de pompare a apei;
  • 6,78 km rețea extinsă de distribuție apă potabilă;
  • 18,86 km rețea reabilitată de distribuție apă potabilă.

Investiții în colectarea și tratarea apei uzate:

  • 3,4 km rețea canalizare reabilitată;
  • 26 km rețea canalizare extinsă;
  • 11 stații noi de pompare a apei uzate;
  • 6,6 km noi de conducte refulare;
  • 1 stație de epurare reabilitată.

Proiectul asigură finanțare pentru:

  • Sistem centralizat SCADA apă – apă uzată la nivel local și conectare cu cel existent în aria de operare a Raja;
  • Echipamente și utilaje operaționale, destinate operării și întreținerii infrastructurii de apă și canalizare la nivelul ariei de operare a operatorului regional Raja SA.

Conform comunicatului, până la preluarea serviciului de către RAJA SA, populația beneficia de apă potabilă numai câte trei ore seara și dimineața, iar accesul la canalizare era în mică proporție, sistemul existent având o vechime de peste 60 de ani.

Sursa: MFE

Vizualizări: 254