Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNDL: Ministerul a virat 400 de milioane de lei în contul UAT-urilor, pentru asigurarea plăților către antreprenori

Marți, 5 noiembrie, ca urmare a aprobării HG nr. 767/2019 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) etapele I şi II, au fost transferate către beneficiarii contractelor multianuale sume în valoare totală de 400 de milioane de lei, pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 528 obiective de investiții, finanțate prin PNDL, în cadrul celor două etape.

Ținând cont de faptul că nevoia de finanțare în cadrul PNDL I și II depășește suma prevederilor bugetare actuale, conducerea ministerului și-a exprimat preocuparea pentru identificarea tuturor soluțiilor prin care să fie înlăturat riscul ca solicitările de plată emise de către beneficiarii PNDL să nu fie onorate în cel mai scurt timp și, astfel, va iniția în continuare demersurile necesare suplimentării bugetului alocat în anul 2019.

Sursa: MDRAP

Vizualizări: 236