Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Finanțare europeană pentru deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe

Guvernul României a aprobat marți, 27 august, deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe pentru pasageri și transportul de mărfuri cu vehicule, în regim de bac și pietonal, între localitățile Moldova Nouă (România) și Golubac (Republica Serbia) și a punctului vamal.

Actul normativ prevede:

  • programul de funcţionare: între orele 06.00-20.00;
  • interzicerea transportului de mărfuri periculoase și animale vii (care este supus, în mod obligatoriu, controlului fitosanitar şi veterinar), precum și tranzitul vehiculelor lente;
  • cheltuielile de personal, pentru dotări şi alte amenajări specifice: se vor suporta de fiecare ordonator de credite pentru instituţiile care desfăşoară activităţi, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în punctele de trecere a frontierei.

Proiectul a fost finanţat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, în parteneriat cu Primăria Moldova Nouă (România) şi cu municipalităţile Veliko Gradište și Golubac (Republica Serbia).

Valoarea proiectului a fost de 2.352.674,00 euro, din care:

  • 1.999.773 euro - finanţare nerambursabilă IPA;
  • 216.428 euro - finanţare nerambursabilă Guvernul României;
  • 33.297 euro - contribuţia partenerilor români;
  • 103.176 euro - contribuţia partenerilor sârbi.

Sursa: MDRAP

Vizualizări: 141