Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Guvernul României își propune ca în acest an să reabiliteze și să modernizeze 280 de unități medicale și 35 de unități de primiri urgențe

În cadrul discursul susținut de premierul Viorica Dăncilă la dezbaterea moțiunii de cenzură în cadrul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului din data de marți, 18 iunie 2019, aceasta a făcut precizări cu privire atât la investițiile publice, cât și la cele din fonduri europene.

Astfel, conform prim-ministrului „[...] din fonduri europene avem la dispoziție încă 800 milioane euro pentru investiții prin patru programe operaționale. Ne propunem ca în acest an să reabilităm și să modernizăm 280 de unități medicale și 35 de unități de primiri urgențe.”

Totodată, a fost precizat faptul că „sunt deja în construcţie câteva proiecte mari, atât cu fonduri bugetare, cât si europene: Autostrada Lugoj-Deva (loturile 2 - 4); Autostrada Sebeş-Turda (loturile 1 - 2); Drumul expres Craiova - Piteşti; Autostrada Moldovei - Centura Bacău.”

Sursa: Guvernul României

Vizualizări: 116