Comisia Europeană și-a exprimat susținerea către acordul preliminar privind InvestEU, programul propus pentru stimularea investițiilor private și publice din Europa în cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027. Proiectele din România au obținut finanțări în valoare totală de 676 milioane de euro din Fondul european pentru investiții strategice (FEIS). Aceste sume ar urma să atragă investiții suplimentare de 2.6 miliarde de euro. Proiectele se adresează domeniilor:
Ce este InvestEU?
InvestEU se bazează pe succesul Planului Juncker cunoscut și sub denumirea „Planul de investiții pentru Europa”. În mod similar Planului Juncker, InvestEU este o garanție bugetară a UE. Garanția va fi de cel puțin 38 de miliarde EUR, ea având ca obiectiv mobilizarea unei sume de minimum 650 de miliarde EUR. Fondul InvestEU va fi însoțit de Platforma de consiliere InvestEU – sprijin adaptat promotorilor de proiecte – și de portalul InvestEU — o rezervă de proiecte mature ușor accesibilă, destinată potențialilor investitori.
InvestEU reprezintă un parteneriat cu Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) – Banca UE – dar va fi deschis și altor parteneri de implementare.
Acord preliminar
Acest acord preliminar va face obiectul aprobării formale a Parlamentului European și a Consiliului. Aspectele bugetare ale InvestEU fac obiectul acordului global privind următorul buget pe termen lung al UE, propus de Comisie în mai 2018.
Ultimele cifre furnizate de Banca Europeană de Investiții – partenerul strategic al Comisiei în cadrul planului Juncker – arată că, până în martie 2019, Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) a mobilizat investiții în valoare de aproape 390 de miliarde EUR. Operațiunile aprobate până în prezent în cadrul FEIS reprezintă un volum total de finanțare de 72,5 miliarde EUR la nivelul celor 28 de state membre. BEI a aprobat 518 proiecte de infrastructură sprijinite de FEIS, în valoare de 53,9 miliarde EUR, în timp ce Fondul european de investiții a aprobat 537 de acorduri de finanțare pentru IMM-uri, în valoare de 18,6 miliarde EUR. 929 000 de întreprinderi mici și mijlocii vor beneficia de aceste acorduri.
Acest acord preliminar între Parlamentul European, statele membre și Comisie este un pas esențial în direcția creării programului InvestEU care va reuni Fondul european pentru investiții strategice și alte 13 instrumente financiare ale UE care sprijină în prezent investițiile din UE, facilitând accesul la finanțare.
Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România