Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Aproape 10 milioane de euro au fost realocate în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România-Republica Serbia!

Comisarul european Corina Crețu a aprobat modificarea programului de cooperare transfrontalieră România - Republica Serbia. Astfel, aproape 10 milioane de euro din fonduri europene au fost realocate în cadrul programului pentru a sprijini cetățenii care locuiesc de o parte și de alta a frontierei să își găsească un loc de muncă, precum și creșterea economică favorabilă incluziunii și mobilității durabile. De această decizie vor beneficia aproape 2,4 milioane de locuitori din  județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, precum și din județele vecine din Republica Serbia.

Această decizie de modificare a programului de cooperare transfrontalieră România - Republica Serbia va oferi mai multe oportunități ambelor țări, fiind încă o dovadă clară că în Europa construim punți și nu ziduri. Încurajez autoritățile să profite din plin de acest program transfrontalier, cu beneficii directe pentru populația din zonă, în special prin îmbunătățirea serviciilor medicale, a celor de transport, prin sprijinirea schimburilor culturale sau a acțiunilor comune în direcția protejării mediului. Să nu uităm că aceste programe de cooperare transfrontalieră joacă și un rol crucial în creșterea gradului de încredere între comunitățile aflate de-o parte și de alta a granițelor, un lucru extrem de important pentru a putea face față provocărilor comune", a declarat comisarul pentru politică regională Corina Crețu.

Unul dintre efectele preconizate ale acestui program este un mai bun acces al populației active la piața forței de muncă și sprijin pentru traversarea frontierei în vederea realizării de activități economice, sociale și culturale în comun. De asemenea, este avută în vedere facilitarea  accesului la servicii de îngrijire a sănătății și sociale, inclusiv în ceea ce privește facilitățile culturale și sportive.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 187