Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Rapița, cheia profitului unui grup agricol din Vrancea

Gabriela și Viorel Haiducu au înființat grupul de firme VAG&CO în 2002, în Ciorăști, lângă Focșani. Grupul de firme cultivă cereale pe o suprafață totală de peste 790 de hectare, din care 750 de hectare sunt în arendă.

 „Rapița a fost în ultimii ani cea mai profitabilă cultură agricolă”

Activitatea grupului se baza la început doar pe culturile mari de porumb, grâu și floarea soarelui. În ultimii ani, compania și-a diversificat oferta, cultivând rapiță, muștar și lucernă. Cei doi acționari ne-au mărturisit că rapița este cultura cu cerere cea mai mare din partea clienților tradiționali ai grupului VAG&CO: „Rapița a fost în ultimii ani cea mai profitabilă cultură agricolă, având o producție bună la hectar, cu valorificare la un preț superior. Factorii climatici din zona în care se desfășoară activitatea societății favorizează cultura de rapiță.” Conform datelor INS din 2017, Regiunea Sud-Est ocupă locul al doilea din țară la suprafața cultivată cu rapiță, imediat după regiunea vecină, Sud – Muntenia. 

Anul agricol 2017-2018 a fost un an plin pentru grupul VAG&CO care a cultivat 85 de hectare de rapiță și muștar, 80 de hectare de porumb, 300 de hectare de grâu comun și 300 de hectare de floarea soarelui, dar și 27 de hectare de lucernă.

Discounturi de la furnizori posibile datorită finanțării APIA și a sprijinului BRD

Grupul VAG&CO s-a confruntat în activitatea sa cu lipsa disponibilității financiare, cu lipsa terenurilor agricole și a utilajelor care să îmbunătățească productivitatea, însă de fiecare dată au căutat surse alternative de finanțare care să îi ajute să se dezvolte. VAG&CO are o cifră de afaceri care se apropie an de an de 650.000 euro și un profit de peste 50.000 euro.  

Din anul 2014, Viorel și Gabriela Haiducu apelează la sprijinul BRD pentru subvențiile anuale APIA (detalii aici), ultima finanțare accesată fiind în anul 2018, în valoare de peste 270.000 lei. Cu ajutorul finanțărilor APIA, Grupul VAG&CO a reușit să achite furnizorii în toamna fiecărui an pentru a putea obține discounturi de la aceștia.

Afacerea este în continuă dezvoltare, iar ce doi asociați au accesat și o linie de credit BRD în valoare de 80.000 de lei (detalii aici). De asemenea, antreprenorii Gabriela și Viorel Haiducu utilizează serviciile Internet banking BRD (detalii aici) și cardul de debit Business (detalii aici).

***

BRD - Groupe Societe Generale sprijină poveștile de succes și finanțările europene în agricultură.

Află ce produse ți se potrivesc aici!

 

Vizualizări: 487