Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Un proiect din România în finala EUSIC 2018

În perioada 16-18 iulie 2018, 60 de tineri europeni și-au prezentat, la Cluj, proiectele selectate în semifinala Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC). Cele 30 de echipe semifinaliste, din 20 de țări, printre care se numără și trei ce reprezintă România, au fost selectate din peste 700 de proiecte eligibile. 

În urma semifinalei de la Cluj, au fost selectate cele 10 proiecte finaliste ale Competiției Europene de Inovare Socială. Printre acestea se numără și Career Bus, proiect din România care propune un autobuz cu sfaturi interactive pentru tineri privind dezvoltarea profesională.

Pentru a fi selectați, participanții aveau cerința de a-și planifica proiectele în regiuni restrânse și de a răspunde unor condiții, provocări și oportunități locale specifice.

Câștigătorii vor fi premiați în cadrul unei gale care va avea loc la Bruxelles, în data de 8 noiembrie 2018.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 127