Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Bugetul UE: 1,26 miliarde € pentru consolidarea Corpului european de solidaritate

Pentru următorul buget pe termen lung al UE post-2020, Comisia propune un nou program pentru Corpul european de solidaritate căruia să i se aloce 1,26 miliarde euro. Scopul este de a extinde oportunitățile pe care acesta le oferă. Noul program va permite unui număr de cel puțin 350.000 de tineri europeni să sprijine comunitățile în situații de necesitate între 2021 și 2027 prin voluntariat, stagii și plasament în muncă. Propunerea adoptată consolidează Corpul european de solidaritate pentru perioada bugetară următoare.

Comisarul pentru buget și resurse umane, Günther H. Oettinger, a declarat: „Solidaritatea se numără printre valorile esențiale în Uniunea Europeană, iar succesul Corpului european de solidaritate arată că există o cerere mare de participare la activități de solidaritate în rândul tinerilor. Acesta este motivul pentru care am majorat semnificativ mijloacele financiare pentru Corpul european de solidaritate în cadrul următorului buget al UE.

Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Prin prezenta propunere, Comisia Europeană a confirmat angajamentul ei de a consolida solidaritatea și de a responsabiliza tinerii. Luăm toate măsurile necesare pentru a permite Corpului european de solidaritate să evolueze într-o largă comunitate de oameni și organizații, gata să sprijine persoanele aflate în dificultate de pe continentul nostru și dincolo de granițele sale, contribuind la construirea unor societăți reziliente și bazate pe coeziune. La rândul lor, tinerii vor obține noi competențe, vor lega noi prietenii și vor căpăta un puternic sentiment de identitate europeană.

Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a declarat: „Bazată pe experiența acumulată până în prezent, această propunere prevede o abordare mai inclusivă și mai flexibilă și, în final, o mai mare libertate de alegere pentru participanți, indiferent dacă aceștia ar dori să urmeze un plasament de voluntariat sau unul profesional.

Noul program se va baza pe realizările Corpului din cursul primilor săi ani de existență și creează un punct de acces unic pentru tinerii dispuși să se implice în activități de solidaritate. În particular, programul va include:

  • Activități de voluntariat pentru a sprijini operațiunile de ajutor umanitar în țări din afara UE: adăugarea la Corpul european de solidaritate a acestui sistem al UE bine consacrat de ajutor umanitar, care, până în prezent, a funcționat sub denumirea de Voluntari UE pentru ajutor umanitarCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, va oferi oportunități de voluntariat în afara UE și va completa oportunitățile existente în cadrul Corpului de solidaritate de implicare în activități de voluntariat, în mod individual sau în grup, de a urma un stagiu sau de a obține un loc de muncă într-un domeniu de solidaritate în Europa sau în afara ei;
  • Măsuri vizate: acestea vor include finanțare suplimentară sau activități dedicate de durată mai scurtă sau desfășurate în propria țară, pentru, de exemplu, a facilita participarea la Corpul european de solidaritate a tinerilor defavorizați.

Etapele următoare

Un acord rapid asupra întregului buget pe termen lung al UE și asupra propunerilor sale sectoriale este esențial pentru a se asigura faptul că fondurile UE vor da rezultate pe teren cât mai curând posibil.

Întârzierile ar putea pune sub semnul întrebării implementarea programului pentru primul an al Corpului european de solidaritate. Un acord în 2019 privind următorul buget pe termen lung ar asigura o tranziție fără probleme între actualul buget pe termen lung (2014-2020) și noul buget, precum și previzibilitatea și continuitatea finanțării, în beneficiul tuturor.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 42