Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Lansarea primelor solicitari de propuneri de proiecte pentru finantare prin Programul ESPON 2013

Lansarea primelor solicitari de propuneri de proiecte pentru finantare prin Programul ESPON 2013

„Cercetarea teritoriala - Investitie pentru viitor”

Programul european de cercetare teritoriala ESPON 2013 a fost lansat la 21 ianuarie 2008, la Bruxelles. Programul este co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala si se adreseaza institutiilor care realizeaza activitati de cercetare, expertilor de renume din cercetare si din domeniul politicii de dezvoltare teritoriala, dar si autoritatilor publice cu competente in domeniul dezvoltarii teritoriale.

Primele apeluri pentru depunerea de propuneri de proiecte si pentru exprimarea interesului sunt urmatoarele:

  • Apel pentru propuneri de proiecte (Call for proposals) - in cadrul Prioritatii 1 „Cercetare aplicata in domeniul dezvoltarii teritoriale, competitivitatii si coeziunii: furnizarea de date privind tendintele teritoriale, perspectivele si impactul politicilor sectoriale”. Temele de cercetare aplicata pentru care se vor realiza studiile si bugetul pentru fiecare tema sunt urmatoarele:

Temele propuse pentru cercetare

Bugetul disponibil

1.

Orase si aglomerari urbane: functionalitate si potential de dezvoltare pentru asigurarea competitivitatii si coeziunii europene

1.000.000 EUR

2.

Oportunitati de dezvoltare a diferitelor tipuri de zone rurale

700.000 EUR

3.

Fluxuri demografice si migratorii care afecteaza regiunile si orasele europene

1.000.000 EUR

4.

Schimbarile climatice si efectele teritoriale asupra economiilor regionale si locale

1.000.000 EUR

5.

Efectele cresterii preturilor energiei asupra competitivitatii regionale

700.000 EUR

6.

Evaluarea impactului teritorial al politicilor europene

1.000.000 EUR

  • Apel pentru exprimarea interesului (Call for Interest) in cadrul Prioritatii 1, in vederea selectarii expertilor pentru constituirea grupurilor de experti care vor oferi suport stiintific prin indrumarea echipelor de proiect care realizeaza temele de mai sus - Sistemul de Suport ªtiintific (SSS) al programului.
  • Apel pentru exprimarea interesului (Call for Interest) - in cadrul Prioritatii 2 „Analize focalizate spatial, realizate la cererea utilizatorilor: elaborarea de modele de dezvoltare a diferitelor tipuri de teritorii tinand cont de situarea acestora in context european”. Factorii de decizie (autoritatile publice) din domeniul dezvoltarii teritoriale sunt invitati sa propuna teme pentru elaborarea de studii de cercetare privind teritoriul asupra caruia isi exercita atributiile; dintre acestea, se vor selecta temele care vor fi propuse spre cercetare in faza a doua a demersului prevazut de aceasta prioritate.
  • Apel pentru propuneri de proiecte (Call for Proposals) in cadrul Prioritatii 3 - proiecte privind crearea si dezvoltarea de baze de date ESPON Platforme si instrumente stiintifice: producerea de indicatori teritoriali comparabili si de instrumente analitice” (buget maxim 1.300.000 EUR).

Pachetele de aplicatii pentru potentialii beneficiari sunt disponibile pe site-ul Programului ESPON, la: http://www.espon.eu/mmp/online/website/content/programme/1455/1496/1502/index_EN.html.

Data limita pentru depunerea propunerilor sau exprimarea interesului pentru participarea la licitatiile mentionate este 22 martie 2008. Formularul de aplicare, in format Excel predefinit, va fi disponibil pe site-ul Programului ESPON, incepand cu data de 15 februarie 2008. Pentru pregatirea formularului de aplicare, pe site-ul programului sunt disponibile informatii despre cuprinsul acestui document.

Informatii suplimentare pot fi obtinute de la Unitatii de Coordonare a Programului din Luxemburg, e-mail: procedures@espon.eu (pentru procedura de aplicare) si content@espon.eu (pentru continutul formularului) sau de la Autoritatea Nationala a Programului ESPON in Romania - espon2013@mdlpl.ro.

Sursa:MDLPL

Vizualizări: 112