Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCA: S-a lansat o linie de finanțare IP3 pentru proiecte de optimizare a proceselor orientate către cetățeni și mediul de afaceri

Fonduri în valoare de 500 de milioane de lei sunt disponibile pentru proiecte care duc la optimizarea proceselor în administrația publică centrală și care pun în aplicare măsuri prevăzute în strategiile din domeniu: Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice (SCAP) și Strategia pentru o mai bună reglementare (SMBR), planul de măsuri pentru implementarea managementului calității 2016 – 2020 și planul de măsuri de simplificare pentru cetățeni.

Este vorba despre cererea de proiecte IP3, o nouă linie de finanțare lansată miercuri, 28 septembrie a.c., de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA) în cadrul Axei prioritare 1 - Administrație publică și sistem judiciar eficiente, Obiectivul Specific 1.1: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP.

Termenul limită de depunere de fișe de proiect, în cadrul IP3/2016, este 16 decembrie 2016. Pentru cererile de finanțare ce derivă din fișele de proiect agreate de AM POCA, termenul limită de depunere este 24 februarie 2017.

Cererea de proiecte nr. IP 3 „Sprijin pentru susţinerea măsurilor din SCAP, SMBR, planul de măsuri pentru implementarea managementului calității 2016 – 2020 și planul de măsuri de simplificare pentru cetățeni” are drept solicitanți eligibili, pe tipuri de rezultate așteptate, spre exemplu, următoarele entități publice: Ministerul Finanțelor Publice; Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice; Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; Ministerul Sănătății; Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Ministerul Transporturilor; Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Energiei, alte autorități și instituții ale administrației publice centrale.

Descarcă Ghidul Solicitantului

Cererea de proiecte are ca scop sprijinirea autorităților și instituțiilor publice în implementarea unitară a managementului calității și performanței, implementarea măsurilor de simplificare pentru cetățeni, de sistematizare și simplificare a fondului activ al legislației, de reducere a poverii administrative pentru mediul de afaceri, de creare a cadrului pentru dezvoltarea la nivel local.

Sursa: MDRAP

Documente
IP3.rar
Vizualizări: 885