Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MFE a semnat acordul de finanţare pentru Fondul Fondurilor pentru Competitivitate

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat Acordul de Finanțare pentru crearea Fondului-de-fonduri pentru Competitivitate, destinat îmbunătățirii accesului la finanțare sub formă de capital de risc și credite pentru firmele inovative din România.

Instrumentele financiare din cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC), în valoare de 59,3 milioane euro, răspund nevoii de finanţare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) care se confruntă cu un risc crescut de creditare atunci când apelează la credite bancare. Soluţiile oferite de Fondul-de-fonduri sunt fondurile de investiții pentru antreprenoriat (40 milioane euro) şi instrumentul de creditare cu dobândă subvenționată și partajarea riscului (19,3 milioane euro), disponibile prin intermediul unor instituții financiare.

"Pregătirea instrumentelor financiare pentru competitivitate reprezintă un pas important pentru viitor. Trebuie să ne gândim încă de pe acum la trecerea la următoarea etapă, în care fondurile UE vor reprezenta mai mult instrumente financiare decât granturi.”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

„Implementarea cu succes a inițiativei JEREMIE a încurajat continuarea parteneriatului nostru cu Guvernul României pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii. Pe baza realizărilor din trecut, trecem acum la lărgirea gamei de instrumente de finanțare, oferind și ideilor de afaceri suportul necesar pentru a crește și a inova.” a declarat Piotr Stolowski, Director pentru Europa Centrală şi de Est la Fondul European de Investiții.

Semnarea Acordului constituie o continuare firească a succesului înregistrat în implementarea inițiativei JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises), cu finanțare din POS CCE 2007-2013, prin care au fost create trei instrumente financiare (garanție de portofoliu, credite cu dobândă subvenționată și partajarea riscului, capital de risc). Prin bugetul JEREMIE de 225 milioane euro s-au acordat până în prezent 6.000 de credite și investiții pentru IMM în valoare totală de 600 milioane euro.

***

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa este să sprijine microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii prin îmbunătățirea accesului acestora la finanțare. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, garanții și microfinanțare care se adresează în mod specific acestui segment de piață. Astfel, FEI contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene de a sprijini inovarea, cercetarea și dezvoltarea, antreprenoriatul și crearea de locuri de muncă.

Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investiții menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește sprijinul pentru cercetare, dezvoltare și inovare și infrastructura TIC, poziționându‐se ca un factor de natură să antreneze creștere și sustenabilitate. POC beneficiază de o alocare totală de 1.582.770.847 de euro, din care pentru Axa Prioritară 1. — Cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice si dezvoltării afacerilor sunt alocaţi 952.571.099 euro şi pentru Axa Prioritară 2. — Tehnologia informației şi comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă sunt alocaţi 630.199.748 euro.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 696