Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Programul de dezvoltare urbana va beneficia de peste 1,2 mld. euro in perioada 2007-2013

"Problemele locuirii constituie o preocupare constanta a Comisiei Europene, chiar daca acestea sunt diferite de la o tara la tara. Ca dovada, Romania va beneficia in perioada 2007-2013 de o finantare de 1,2 miliarde euro pentru dezvoltare urbana integrata, prin Programul Operational Regional" a declarat Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor la deschiderea Conferintei Relatia Guvern-Administratie Publica-Asociatii de Proprietari, desfasurata la Bucuresti.

“Toate provocarile care tin de locuire nu pot fi rezolvate daca nu exista cooperare intre guvern, autoritatile locale si asociatiile de proprietari. Din ce in ce mai mult va conta aportul pe care autoritatile locale il vor aduce pentru demararea, implementarea si finalizarea unor proiecte. Autoritatile locale trebuie totodata sa aiba strategii de dezvoltare care sa se intinda pe perioade de doi-cinci sau chiar zece ani. Este nevoie de proiecte integrate pentru a obtine bani alocati de catre UE, iar asta inseamna viziune, coordonare si o buna cunoastere a problemelor cu care ne confruntam”, a mai spus ministrul.

in prezent Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor desfasoara o serie de proiecte menite sa contribuie la imbuntatirea fondului locativ si conditiilor de locuire:
- Reabilitarea termica a cladirilor;
- Consolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat;
- Constructia de locuinte pentru tineri;
- Constructia de locuinte sociale si pentru chiriasii evacuati din casele nationalizate.

Ministrul Laszlo Borbely a mai declarat ca in aceasta toamna va fi gata si un pachet de legi privind locuirea, care odata adoptate vor da mult mai multe responsabilitati atat autoritatilor locale cat si asociatiilor de proprietari.

in aceasta dupa-amiaza, ministrul Laszlo Borbely se va intalni cu dl. Ministru Andrzej AUMILLER, ministrul Constructiilor din Polonia pentru a adopta un punct de vedere comun cu privire la eligibilitatea proiectelor care vizeaza locuintele in cadrul fondurilor structurale (FEDR) pe care sa-l prezente saptamana viitoare, in Slovacia, la reuniunea V4+ Romania si Bulgaria.

Conferinta Relatia Guvern-Administratie Publica-Asociatii de Proprietari este organizata de catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor sub inaltul patronaj al Economic Commission for Europe, UNECE - “Committee on Housing and Land Management”.

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor

Vizualizări: 77