Ești membru? Cont nou / Autentificare

Fisa Proiect POC 1.1.3 - TEAMING

Beneficiari eligibili

  • Universitate
  • Institut de cercetare

Obiectiv specific

OS 1.2 Creşterea participării româneşti în cercetarea la nivelul UE

Condiții beneficiari eligibili

Pentru această acţiune, pentru proiectele TEAMING, pot solicita finanţare:

  • Organizaţii de cercetare

Organizaţie de cercetare înseamnă o entitate (cum ar fi universitățile sau institutele de cercetare, agențiile de transfer de tehnologie, intermediarii pentru inovare, entitățile de colaborare fizice sau virtuale orientate spre cercetare), indiferent de statutul său juridic (organizație de drept public sau privat) sau de modalitatea de finanțare, al cărei obiectiv principal este de a efectua în mod independent cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală sau de a disemina la scară largă rezultatele unor astfel de activități prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe. În cazul în care entitatea desfășoară și activități economice, finanțarea, costurile și veniturile activităților economice respective trebuie să fie contabilizate separat. Întreprinderile care pot exercita o influență decisivă asupra unei astfel de entități, de exemplu, în calitate de acționari sau asociați, nu pot beneficia de acces preferențial la rezultatele generate de aceasta.

Din această categorie fac parte instituţii de drept public sau privat, care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, organizate în conformitate cu art.7 sau art.8 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică aprobată prin Legea nr. 324/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Organizațiile de cercetare pot fi:

- instituţii de învăţământ superior (inclusiv spitalele clinice cu secții clinice universitare definite in Legea nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare. Secţiile clinice universitare sunt secţiile de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie medicală continuă. Institutele, centrele medicale şi spitalele de specialitate, care au în componenţă o secţie clinică universitară sunt spitale clinice.);

- instituţii cu activitate principală cercetarea-dezvoltarea (cod CAEN 72), aşa cum reiese din statut sau din actul juridic de înfiinţare;

- instituţii cu activitate principală diseminarea la scară largă a rezultatelor unor activități CD prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe.

​Propunerile de proiect se depun individual de către un singur solicitant.

Activități eligibile/Cheltuieli eligibile

Pentru proiectele TEAMING, tipurile de activități eligibile sunt, după cum urmează:

  • Informare şi publicitate pentru proiect (numai pentru organizații de cercetare);
  • Management de proiect (numai pentru organizații de cercetare);
  • Achiziționarea de teren;
  • Construcţie / modernizare / extindere / consolidare / modificare / schimbare destinație clădiri destinate unor institute / centre / laboratoare CD;
  • Achiziționarea de active corporale pentru CD: clădiri şi/sau suprafețe în cadrul clădirilor, instalații, utilaje, echipamente pentru cercetare;
  • Achiziționarea de active necorporale pentru CD.

Pentru mai multe detalii cu privire la activitățile și cheltuielile eligibile consultați Ghidul Solicitantului.

Valoarea proiectului și a finanțării nerambursabile

Valoarea globală a apelului este de 154 milioane lei, din care 40.000.000 lei reprezintă alocarea stabilită pentru proiectele de tip CATEDRE-ERA și TEAMING.

Valoarea maximă a unui proiect - 20.000.000 lei.

  • Ajutor de stat/de minimis
    • Activităţile realizate de organizaţii de cercetare se finanţează cu 100% din costurile eligibile.

Pentru detalii suplimentare consultați Ghidul Solicitantului.

Depunerea proiectului

Cererile de finanţare se vor depune prin aplicaţia electronică MySMIS2014.

Tip de depunere: continuă.

Ghidul finanțării

Descarcă Ghidul Solicitantului

Căutați finanțare europeană

Finanțare inactivă
Perioadă de depunere proiect:

15 noiembrie 2016 - 12 iunie 2020

Sursa de finanțare
Programul Operațional:

Programul Operațional Competitivitate

Axa prioritară:

Axa prioritară 1: Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor

Vrei finanțare? Te ajutăm să iei legătura cu experții! Trimite-le un e-mail!

Cere ofertă de consultanță
Știri recente
Azi, 15 mai 2024
Ieri, 14 mai 2024