Ești membru? Cont nou / Autentificare

Fisa Proiect POCA/1097/1/1 (IP25/2022) Sprijin pentru acțiuni de consolidare a capacității autorităților și instituțiilor publice centrale - consultare

Beneficiari eligibili

  • Autoritatea publică centrală
  • Instituție publică

Informații despre apel

Scopul acestui apel este de a sprijini autoritățile și instituțiile publice centrale pentru implementarea de acțiuni care conduc la o planificare strategică eficientă, implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni, de sistematizare și simplificare a fondului activ al legislației, de reducere a poverii administrative pentru mediul de afaceri, de creare a cadrului pentru dezvoltarea la nivel local, de elaborare de politici publice bazate pe dovezi.

Proiectul ce va fi finanțat în cadrul acestei cereri de proiecte trebuie să fie național (în beneficiul regiunilor mai puțin dezvoltate și al regiunii mai dezvoltate) și să îndeplinească condițiile stabilite în acest ghid.

Rezultatele așteptate ale POCA trebuie să contribuie sunt următoarele:

  • R4: Aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în autoritățile și instituțiile publice centrale, inclusiv evaluarea ex ante a impactului;
  • R6: Fondul activ al legislației sistematizat și simplificat progresiv;
  • R7: Proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri implementate în concordanță cu Strategia pentru o mai bună reglementare;
  • R8: Proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni implementate la nivel central în concordanță cu Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni;
  • R9: Povara administrativă redusă pentru cetateni si mediul de afaceri;
  • R12: Cunoștințe și abilități ale personalului din autoritățile și instituțiile publice centrale îmbunătățite pentru susținerea măsurilor/acțiunilor din cadrul acestui obiectiv specific.

Indicatorii POCA – indicatori prestabiliți

  • 5S3 Autorități și instituții publice centrale care au elaborat politici bazate pe dovezi, inclusiv evaluarea ex-ante a impactului
  • 5S5 Autorități și instituții publice centrale care au implementat măsuri unitare de reducere a poverii administrative pentru mediul de afaceri și pentru cetățeni
  • 5S7 Personalul din autoritățile și instituțiile publice centrale care a fost certificat la încetarea calității de participant la formare legată de OS 1.1
  • 5S40 Autorități și instituții publice centrale sprijinite pentru a realiza studii, analize și evaluări ex ante a impactului pentru fundamentarea politicilor publice
  • 5S42 Autorități și instituții publice sprijinite pentru a sistematiza fondul activ al legislației
  • 5S43 Autorități și instituții publice centrale sprijinite pentru a introduce măsuri unitare pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri și pentru cetățeni
  • 5S46 Participanți la activități de formare legate de OS 1.1

Condiții de eligibilitate

Pot fi Solicitanții următoarele categorii de instituții:

  • Cancelaria Prim-Ministrului;
  • Senatul României;
  • Ministerul Afacerilor Externe;
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Pot fi Parteneri următoarele categorii de instituții:

  • autorități și instituții publice centrale așa cum sunt ele adresate în SCAP;
  • instituții de învățământ superior acreditate și de cercetare.

Partenerii (asociații) pot realiza o parte din activităţile proiectului și trebuie să participe cu resurse financiare la implementarea proiectului, în cuantumul stabilit în secțiunea in prezentul ghid.

Partenerii privați, selectați conform legislației în vigoare, nu vor achiziționa servicii de consultanță pentru activitățile prevăzute a fi derulate de către aceștia prin proiect. În bugetul partenerilor privați nu se vor regăsi cheltuieli pentru următoarele:

  • Categoria de cheltuială cod 29 – cheltuieli cu servicii, 
  • subcategoria de cheltuieli cod 100 cheltuieli pentru consultanță și expertiză,
  • subcategoria de cod 105 cheltuieli cu servicii pentru derularea activităților proiectului,
  • subcategoria de cod 106 cheltuieli cu servicii IT de dezvoltare/actualizare aplicații, configurare baze de date, migrare structuri de date etc.

În cadrul unui proiect implementat în parteneriat, nu se acceptă ca mai mult de 50% din bugetul total eligibil al proiectului să fie alocat partenerului/partenerilor. Excepție fac parteneriatele încheiate între autoritățile și instituțiile publice centrale, aparat central, instituţii/structuri aflate în subordinea/în coordonarea/sub autoritatea ministerelor.

Durata proiectelor poate fi de până la 11 luni, cu posibilitate de prelungire, cu acordul AM, numai în cazuri temeinic justificate, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023.

Echipa de management va avea în componență cel puțin 3 poziții obligatorii din partea solicitantului/ liderului de parteneriat, respectiv manager de proiect, responsabil financiar și responsabil achiziții publice (în cazul proiectelor care au incluse proceduri de achiziții publice și/sau cumpărare directă) și/sau consilier juridic (în cazul proiectelor în care nu sunt incluse proceduri de achiziții publice și/sau cumpărare directă);

În cererea de finanțare, se va include, în mod obligatoriu, cumulativ, următoarele măsuri minime: dezvoltare durabilă, egalitatea de șanse și nediscriminarea și egalitatea de gen;

Fiecare cerere de finanțare va include, în mod obligatoriu și cumulativ, următoarele măsuri minime de informare și comunicare:

afișarea pe site-ul public al solicitantului, a unei scurte descrieri a proiectului, care să cuprindă cel puțin următoarele informații: titlu, denumire beneficiar și parteneri (dacă există), scop, obiective specifice, rezultate, data de începere, perioada de implementare, valoarea totală (defalcată pe surse de finanțare);

• realizarea și expunerea unui afiș cu informații despre proiect (dimensiunea minimă A3) într-un loc ușor vizibil publicului, cum ar fi zona de intrare a unei clădiri, care să cuprindă următoarele informații referitoare la acesta: titlu, denumire beneficiar și parteneri (dacă există), scop, data de începere, perioada de implementare, valoarea totală (defalcată pe surse de finanțare);

• un eveniment de diseminare a rezultatelor obținute (de ex. conferință la finalizarea proiectului, care să fie însoțit de un anunţ/comunicat de presă publicat în media, spot-uri care să prezinte principalele rezultate ale proiectului și care să fie diseminate în mediul online, etc).

Evenimentele de diseminare a rezultatelor obținute pot fi desfășurate și în mediul on line, prin mijloace de comunicare la distanță.

Solicitantul poate adăuga măsuri suplimentare privitoare la informare și comunicare (de ex.: conferinţă de lansare, anunțuri/comunicat în presă, etc), în situația în care se dovedesc a fi necesare și oportune pentru proiect, care, însă, nu pot înlocui măsurile minime de mai sus.

Grupul ţintă este reprezentat de persoanele direct sprijinite în cadrul proiectului (persoane la nivelul cărora se asteaptă un efect ca urmare a intervenției) din lista stabilită mai jos:

  • personal din autorităţile şi instituțiile publice centrale,
  • demnitari (ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora ).

Persoanele care sprijină realizarea rezultatelor proiectului nu sunt considerate grup țintă. Cheltuielile aferente participării acestora la evenimentele organizate în proiect pot fi eligibile și sunt incluse în cheltuieli pentru organizarea de evenimente. 

Contractele de finanţare reprezintă contracte de adeziune, cu clauze prestabilite, ce nu pot face obiectul negocierilor dintre părţi.

Alocarea indicativă pentru apelul lansat

Prezenta cerere de proiecte, în cadrul mecanismului non-competitiv, este cu termen limită de depunere și are o alocare financiară eligibilă orientativă de 20.000.000,00 lei.

Valoarea minimă şi maximă a proiectului, rata de cofinanţare

Valoarea asistenţei financiare nerambursabile (contribuţia financiară solicitată) a solicitantului/liderului/partenerilor, aferentă bugetului gestionat de fiecare dintre aceştia, se calculează  în funcție de tipul de finanţare al entității, astfel:

  • Finanțare integrală din bugetul de stat - 83,9839% din totalul cheltuielilor eligibile gestionate, finanţare nerambursabilă din partea UE;
  • Finanțare integrală/parțială din venituri proprii - 98,0000% din totalul cheltuielilor eligibile gestionate (este compusă din valoarea finanţării nerambursabile din partea UE şi cofinanţarea publică asigurată de la bugetul de stat);
  • Finanțare din fonduri private - 98,0000% din totalul cheltuielilor eligibile gestionate (este compusă din valoarea finanţării nerambursabile din partea UE şi cofinanţarea publică asigurată de la bugetul de stat).

Valoarea cofinanțării proprii a solicitantului/liderului/partenerilor pentru proiect reprezintă diferenţa între valoarea eligibilă şi valoarea asistenţei financiare nerambursabile.

Activitati finanțate

1. Îmbunătățirea politicilor publice și creșterea calității reglementărilor

  • realizarea de studii, analize de impact (inclusiv testul IMM, după caz) și evaluări sistemice ale cadrului de reglementare pe domenii specifice, pentru fundamentarea politicilor publice și creșterea calității reglementărilor;
  • realizarea de studii, analize, instrumente pentru clarificarea mandatelor, rolurilor și competentelor, atat la nivelul aceluiasi palier administrativ, cat și intre palierele administrative;
  • elaborarea de mecanisme de coordonare, monitorizare și evaluare a exercitării competențelor autorităților și instituțiilor publice;
  • dezvoltarea și implementarea de sisteme, proceduri și mecanisme pentru coordonare și consultare cu factorii interesați privind implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și strategiilor;
  • sistematizarea și simplificarea fondului activ al legislației, conform SMBR;

2. Simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni și mediul de afaceri:

a. simplificarea poverii administrative ce afectează mediul de afaceri

  • continuarea reducerii sarcinilor administrative prin simplificarea legislației aferente domeniilor: muncă (forță de muncă, legislația muncii, pensii și asigurări sociale, securitate și sănătate în muncă), sănătate (farma, autorizare, inspecție sanitară), educație, mediu (schimbări climatice, silvicultură), justiție (registrul comerțului, profesii liberale), administrare fiscală, vamă, construcții;
  • măsurarea costurilor administrative generate pentru mediul de afaceri de către autoritățile din subordinea/coordonarea SGG și a Parlamentului, care nu au fost in dezvoltarea și implementarea de noi instrumente de măsurare și reducere a birocrației (depistarea poverilor administrative, măsurarea costurilor de conformare, ghilotina reglementărilor) incluse în măsurători anterioare;
  • dezvoltarea și implementarea de noi instrumente de măsurare și reducere a birocrației (depistarea poverilor administrative, măsurarea costurilor de conformare, ghilotina reglementărilor);

b. simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni:

  • implementarea măsurilor ce vizează capacitatea administrativă din Planul Integrat pentru Simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor (în concordanță cu SCAP);
  • realizarea de analize pentru a identifica serviciile publice care pot fi furnizate într-o manieră integrată (ex. one-stop-shop) la nivel de sector și/sau la nivel administrativ;

3. Dezvoltarea abilităților și cunoștințelor personalului din autoritățile și instituțiile publice centrale (inclusiv a factorilor de decizie la nivel politic) pentru susținerea acțiunilor din cadrul acestui obiectiv specific; schimburi de experiență/networking cu autorități/instituții/organisme ale administrațiilor publice naționale și internaționale.  

 

Categorii de cheltuieli eligibile/neeligibile

Cheltuielile eligibile se încadrează în categoriile/subcategoriile de cheltuieli menționate mai jos:

  • cheltuieli de informare, comunicare și publicitate;
  • cheltuieli salariale cu echipa de management proiect - nu va depăși 12% din valoarea eligibilă a proiectului;
  • cheltuieli de deplasare pentru personal management proiect;
  • cheltuieli cu achiziția de obiecte de inventar  materiale consumabile pentru echipa de management;
  • cheltuieli generale de administratie (indirecte pe baza de costuri reale) - nu va depăși 7% din valoarea eligibilă a proiectului;
  • cheltuieli cu taxe/abonamente/cotizații/acorduri/ autorizații necesare pentru implementarea proiectului;
  • cheltuieli cu achiziția de active fixe corporale (altele decât terenuri și imobile), obiecte de inventar, materiale consumabile;
  • cheltuieli cu achiziția de active necorporale;
  • cheltuieli salariale cu personalul implicat in implementarea proiectului (în derularea activităților, altele decât management de proiect);
  • onorarii/venituri asimilate salariilor pentru experti proprii/cooptati;
  • cheltuieli cu deplasarea pentru grupul țintă;
  • cheltuieli cu deplasarea pentru personal propriu și experti implicati in implementarea proiectului;
  • cheltuieli de tip FEDR - nu va depăși 7% din valoarea eligibilă a proiectului;
  • cheltuieli pentru consultanță și expertiză, inclusiv pentru elaborare PMUD;
  • cheltuieli cu servicii pentru organizarea de evenimente și cursuri de formare;
  • cheltuieli cu servicii pentru derularea activităților proiectului;
  • cheltuieli cu servicii IT, de dezvoltare/actualizare aplicații, configurare baze de date, migrare structuri de date etc.;

La includerea costurilor în bugetul proiectului, sumele să fie rotunjite superior, până la sute, prin adaos (cu excepţia cheltuielilor salariale ce au un plafon maximal orar stabilit de către AM POCA).

Plafonul maxim de referinţă al costurilor salariale cu personalul implicat în activitatea de management de proiect nu poate depăși 85 de lei/oră (inclusiv taxele și contribuțiile datorate de către angajat și angajator, cheltuieli eligibile prin POCA).

Plafonul maxim de referință al costurilor orare cu experții proprii sau cooptați (naționali sau internaționali) pentru derularea activităților/subactivităților aferente rezultatelor proiectului (alții decât cei care sunt implicați în activitatea de management de proiect), nu poate depăși 140 lei/oră.

 

Cheltuieli neeligibile

Categoriile de cheltuieli neeligibile sunt următoarele:

  • taxa pe valoarea adăugată deductibilă și recuperabilă;
  • achiziționarea de infrastructuri, terenuri și bunuri imobiliare nu este, de asemenea, eligibilă pentru o contribuție din partea FSE, conform prevederilor art. 13 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.304/2013;
  • achiziţia de echipamente şi autovehicule sau mijloace de transport second-hand;
  • amenzi, penalităţi, comisioane bancare, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de arbitraj;
  • cheltuielile efectuate peste limitele stabilite în prezentul ghid;
  • cheltuielile efectuate în afara Uniunii Europene;
  • cheltuielile în natură;
  • cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe;
  • cheltuieli cu servicii de consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare.

Criterii de selecție, evaluare

Cererile de finanțare depuse de solicitanți intră în procesul de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii, urmărindu-se îndeplinirea criteriilor de evaluare stabilite de AM POCA și aprobate de Comitetul de Monitorizare a Programului.

Toate cererile de finanțare acceptate în etapa de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii intră în procesul de evaluare tehnică şi financiară, urmărindu-se îndeplinirea criteriilor de evaluare stabilite de AM POCA.

Proiectele pot să obţină un punctaj de la 0 la 100, însă pentru ca acestea să intre în etapa de acordare a finanțării nerambursabile trebuie să acumuleze minim 60 de puncte (pragul de calitate).

Criteriile de evaluare sunt:

  • Relevanţa proiectului - minim 18 din 36 de puncta
  • Metodologia de implementare – minim 17 din 34 de puncta
  • Eficiența cheltuielilor – minim 12 din 24 de puncta
  • Sustenabilitate - minim 3 din 6 puncte

Fiecare dintre cele 4 criterii de evaluare sunt eliminatorii, în sensul că presupun acumularea a minim jumătate din punctajul alocat criteriului pentru a se putea trece la următorul criteriu în caz contrar evaluarea urmând a fi încheiată, și proiectul respins.

Depunerea proiectelor

Fișa de proiect se va transmite exclusiv în format electronic, semnată de către reprezentantul legal sau un împuternicit la adresa de mail fisedeproiect@poca.ro , cu menționarea, în subiectul mesajului, cererea de proiecte POCA/1097/1/1 (IP25/2022).

AM POCA va oferi informații punctuale privind completarea cererii de finanțare, pentru o perioadă de maxim o lună, această etapă realizându-se numai la solicitarea potențialului beneficiar. Cererea de finanțare se va depune, exclusiv prin aplicația MySMIS2014.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), a lansat luni, 21 noiembrie 2022, spre consultare publică, până pe data de 25 noiembrie 2022.

Ghidul finanțării

Descarcă Ghidul Solicitantului

Căutați finanțare europeană

Finanțare inactivă
Perioadă de depunere proiect:

21 noiembrie 2022 - 30 noiembrie 2022

Sursa de finanțare
Programul Operațional:

Programul Operațional Capacitate Administrativă

Axa prioritară:

Axa prioritară 1: Administrație publică și sistem judiciar eficiente

Vrei finanțare? Te ajutăm să iei legătura cu experții! Trimite-le un e-mail!

Cere ofertă de consultanță
Știri recente
Azi, 30 aprilie 2024
Ieri, 29 aprilie 2024