Ești membru? Cont nou / Autentificare

Fisa Proiect C15 Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar

Beneficiari eligibili

  • Autoritatea publică centrală

Informații despre apel

Pilonul VI. Politici pentru noua generație

Componenta C15: Educație

Reforma 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației

Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ

Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar

 Investiția 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele/atelierele școlare

Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior

Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (EFP)

Apel “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”

Prin prezentul apel, prin intermediul autorităților administrației publice locale din România, constituite la nivel județean, unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și care sunt înființate in cadrul universităților de stat, cluburile, cluburile sportive și palatele copiilor vor fi dotate cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive, prin finanțare PNRR.

Prin liniile de finanțare aferente investițiilor I9, I11, I13, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București pot obține granturi pentru achiziția de mobilier pentru sălile de clasă, spatiile destinate activităților extrașcolare și sportive, pentru laboratoarele și cabinetele de asistență psihopedagogică din rețeaua școlară județeană, precum și din Municipiul București.

Achizițiile vor fi realizate obligatoriu pe baza standardelor de dotare minimală cu materiale didactice și a standardelor de echipare a școlilor cu resurse digitale, care vor fi fundamentul caietelor de sarcini pentru lansarea procedurilor de achiziție publică. Pentru toate bunurile si echipamentele achiziționate prin proiect, CJ/CGMB vor încheia contracte de custodie cu fiecare unitate de învățământ/unitate conexă eligibilă care este utilizator al investițiilor finanțate prin prezentul apel. Toate bunurile achiziționate vor fi utilizate exclusiv pentru activități didactice, sportive și extrașcolare cu elevii/copiii.

Ministerul Educației va centraliza rezultatele acestor proceduri de achiziții, astfel încât să fie atinse la nivel național următoarele ținte stabilite prin PNRR:

Ținta 482: Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ- Cel puțin 5 200 de școli cu noi resurse tehnologice pentru laboratoarele informatice, în conformitate cu cerințele de la jalonul 477.

Ținta 483: Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ- Cel puțin 3 600 de școli cu infrastructură și echipamente tehnologice noi, în conformitate cu cerințele de la jalonul 477.

Ținta 491: Investiția 11. Asigurarea dotărilor sălilor de clasă și a laboratoarelor/atelierelor școlare din sistemul preuniversitar - 75 000 de săli de clasă preuniversitare vor fi echipate în conformitate cu specificațiile de la jalonul 489.

Ținta 492: Asigurarea dotărilor sălilor de clasă și a laboratoarelor/atelierelor școlare din sistemul preuniversitar -10 000 de laboratoare pentru științe vor fi echipate în conformitate cu specificațiile de la jalonul 490.

Ținta 496: Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (IPT)- 909 unități de învățământ profesional și tehnic vor fi dotate cu infrastructuri și instrumente digitale pentru predare.

Investiția include achiziționarea de echipamente pentru clase (cum ar fi proiectoare, sisteme de înregistrare video, sisteme de sunet, camere video și echipamente audio pentru înregistrarea lecțiilor, echipamente cu softuri pentru arhivarea resurselor digitale de predare) și acoperă echipamentele de infrastructură subiacente (cum ar fi electroinstalațiile, rețelele LAN și wi-fi) necesare pentru utilizarea echipamentelor didactice digitale.

Beneficiarii apelului

Beneficiarii/Solicitanții prezentului apel vor fi, exclusiv, cele 41 consilii județene și Consiliul General al Municipiului București.

În cadrul apelului, CJ/CGMB poate depune o aplicație prin care să solicite finanțare pentru dotarea unităților de învățământ pe care le administrează, respectiv pentru toate unitățile de învățământ cu personalitate juridică, inclusiv pentru cele care funcționează în cadrul instituțiilor de invatamant superior.

De asemenea, in cadrul apelului vor fi finanțate și achizitiile de mobilier, materiale didactice/sportive și echipamente informatice pentru unitățile conexe eligibile

Grupul țintă

În cadrul prezentei cereri de propuneri de proiect grupul țintă este reprezentant de elevii și cadrele didactice din unitățile de învățământ preuniversitar, palatele copiilor, cluburi și cluburi sportive din județul beneficiarului.

Alocarea financiară a apelului de proiecte

Alocarea apelului de proiecte este de 977.360.200 euro, fără TVA, valoare eligibilă din PNRR.

SUBCOMPONENTA I - DIGITALIZAREA MEDIILOR DE ÎNVĂȚARE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Pentru această subcomponentă, valoarea totală alocată este de 377.360.200 euro, repartizați pe fiecare Investiție, astfel:

  • Dotări echipamente digitale - în valoare de 361 000 200 euro: sunt incluse table interactive în fiecare sală de clasă din școlile românești, laboratoare de informatică în fiecare școală;
  • Dotări laboratoare informatică în licee și scoli profesionale, în valoare de 16 360 000 euro.

SUBCOMPONENTA II - INFRASTRUCTURĂ ȘCOLARĂ

Pentru această subcomponentă, valoarea totală alocată este de 600 000 000 Euro., repartizate astfel:

  • Dotări mobilier - în valoare de 300 000 000 euro (minimum 75.000 de săli de clasă);
  • Dotări laboratoare - în valoare de 300 000 000 euro (minimum 10.000 de laboratoare).

Cererile de finanțare se vor completa cu valorile eligibile ale proiectelor, exprimate în lei, fără TVA, luând în considerare cursul RON/EUR utilizat în cadrul prezentului apelul de proiecte, respectiv cursul InfoEuro din luna octombrie 2022 (1 EUR = 4,9481 RON), iar același curs va fi utilizat și la semnarea contractelor de finanțare.

Bugetele proiectelor vor fi exprimate în lei, cu TVA ul evidențiat distinct pentru fiecare linie bugetară

 Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, inclusiv TVA.

Contribuția proprie a beneficiarului, reprezentând cofinanțarea pentru care se acordă punctaj suplimentar, nu este eligibilă din fondurile PNRR.

Obiectivele apelului

Obiectivele investițiilor finanțate din PNRR:

Obiectivul Reformei 5 este de a asigura cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor prin definirea profilului de competențe pentru profesioniștii din domeniul educației, prin revizuirea curriculumului școlar obligatoriu și a planului-cadru pentru disciplinele TIC la toate nivelurile de învățământ.

Obiectivul Investiției 9 este de a asigura infrastructura și resursele tehnologice necesare pentru unitățile de învățământ preuniversitar, cu accent pe zonele defavorizate (în special zonele rurale), permițând accesul elevilor la tehnologie prin laboratoare informatice și echipamente dedicate.

Implementarea investiției va fi finalizată până la 31 martie 2025. (complementaritate cu Reforma 5)

Obiectivele Reformei 6 sunt:

(a) sporirea calității și siguranței mediilor de învățare, inclusiv în ceea ce privește reglementările pentru materiale didactice, mobilier, echipamente de laborator și ateliere tehnologice;

(b) dezvoltarea și adoptarea cadrului juridic pentru promovarea tranziției către clădiri verzi în școli.

Implementarea reformei va fi finalizată până la 30 iunie 2022.

Obiectivul Investiției 11 este de a oferi dotările necesare pentru îndeplinirea standardelor de calitate în sălile de clasă și în laboratoarele/atelierele școlare, inclusiv dotările și echipamente educaționale specializate pentru elevii defavorizați și elevii cu cerințe educaționale speciale.

Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 iunie 2024. (complementaritate cu Reforma 6)

Obiectivul Reformei 4 este dezvoltarea învățământului dual, atât din punct de vedere transversal, prin creșterea numărului de domenii, de calificări și a numărului de absolvenți, cât și longitudinal prin adaptarea cadrului legislativ pentru calificările de nivel 4 și 5, precum și la nivel universitar tehnologic.

Obiectivul Investiției 13 este de a sprijini transformarea digitală a școlilor care aparțin rețelei EFP și de a facilita învățarea online. Aceasta include investiții în infrastructuri digitale pentru predare și instrumente digitale de predare pentru 909 școli din rețeaua IPT.

Implementarea investiției va fi finalizată până la 30 septembrie 2023.

Implementarea integrală a investiției finanțate din PNRR va fi finalizată până la 31 martie 2025.

Activități eligibile

 În cadrul acestui apel vor fi susținute 4 tipuri majore de investiții integrate:

- digitalizarea mediilor de învățare din învățământul preuniversitar, prin achiziționarea unor echipamente informatice necesare procesului didactic;

- dotarea laboratoarelor de informatică din școlile din rețeaua de educație națională de la toate nivelele, inclusiv din palatele copiilor, cluburi si cluburi sportive, inclusiv din rețeaua de învățământ profesional și tehnic (IPT);

- dotarea cu mobilier a sălilor de clasă și a spațiilor sportive din palatele și cluburile sportive, în situația în care acesta nu a fost schimbat în ultimii 5 ani, calendaristici, calculați de la data înregistrării în contabilitate a bunurilor până la data închiderii prezentului apel;

- echiparea cabinetelor, a cabinetelor de asistență psihopedagogică și a laboratoarelor de științe precum și înființarea unora noi, în situația în care există spații disponibile în unitatea de învățământ sau în alte tipuri de instituții eligibile în cadrul apelului (palate, cluburi, cluburi sportive);

Se va acorda prioritate investițiilor pentru unitățile de învățământ care nu au beneficiat de investiții în sălile de clasă și în echipamentele de laborator în ultimii 5 ani.

Cheltuieli eligibile/neeligibile

Investițiile finanțate în cadrul actualului apel vizează:

- creșterea calității și diversificării ofertei educaționale;

- facilitarea aplicării unor metode și tehnici de predare moderne, prin dezvoltarea proces de predare-învățare-evaluare accesibil și favorabil incluziunii.

Bugetul fiecărui proiect va fi, obligatoriu, structurat pe 4 linii de finanțare, aceasta fiind o condiție de eligibilitate. Sumele destinate celor 4 tipuri de investiții – NU sunt transferabile între liniile de finanțare.

 In bugetul proiectului, trebuie prevăzute valori estimate, incluzând și TVA ul ca cheltuială eligibilă, care va fi evidențiată separat. În cazul proiectelor depuse în cadrul PNRR, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 15 – Educație, în conformitate cu legislația în vigoare.

Tipuri de cheltuieli

  • Echipamente TIC pentru:

- laboratoare de informatică din unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal;

- laboratoare de informatică din unități de învățământ de nivel preșcolar (grădinițe)

- organizarea în mediul virtual pentru unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal

  • Echipamente digitale pentru:

- laboratoare școlare din unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal

- cabinet de asistență psihopedagogică din unitate de învățământ de nivel gimnazial și liceal

  • Mobilier școlar pentru săli de clasă din unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal;
  • Mobilier specific pentru:

- laborator școlar din unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal

- cabinet de asistență psihopedagogică din unitate de învățământ de nivel gimnazial și liceal

  • Materiale didactice specifice pentru dotare laboratoare școlare din unități de învățământ de nivel gimnazial și liceal
  • Produse specifice pentru dotare cabinet de asistență psihopedagogică din unitate de învățământ de nivel gimnazial și liceal
  • Echipamente audio-video; Materiale audiovizuale;
  • Materiale grafice sau în format digital;
  • Truse și echipamente didactice, cum ar fi, de exemplu: truse geometrice, jocuri didactice, etc.;
  • Materiale didactice, consumabile necesare in procesul didactic;
  • Aparate, echipamente ;
  • Aparate, truse de laborator, echipamente;
  •  Aparate, instrumente muzicale;
  • Echipamente, instalații, aparatură sportivă, materiale didactice pentru desfășurarea activităților extracurriculare și sportive in clasa sau in afara salii de clasă,
  • Soft-uri cu rol educațional/didactic, Softurile preinstalate/funcționalitate ITP.
  • Cheltuielile de publicitate și informare (minimum 3 măsuri de informare, comunicare și publicitate privind   conform prevederilor MIV.

Cheltuielile neeligibile

Cheltuielile neeligibile în cadrul acestui apel sunt următoarele (enumerarea nu este exhaustivă):

  • cheltuieli cu achiziția de echipamente/bunuri second-hand,
  • cheltuieli pentru organizarea procedurilor de achiziții, active necorporale,
  • valoarea TVA aferentă cheltuielilor neeligibile,
  • cheltuieli financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rata și dobânzi aferente creditelor,
  • contribuția în natură,
  • amortizarea,
  • amenzi, penalități cheltuieli de judecată,
  • taxa de timbru verde,
  • cheltuieli de mentenanța a echipamentelor,
  • cheltuieli pentru probe tehnologice, teste și predare la beneficiar,
  • dobânzi debitoare,
  • costurile pentru operarea investiției în perioada de sustenabilitate a proiectului,
  • sumele rezultate din diferențele de curs valutar,
  • costuri de amortizare,
  • cheltuielile efectuate cu achizițiile în regim de leasing,
  • orice alte cheltuieli considerate necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului și care nu fac parte din lista de cheltuieli eligibile sunt considerate cheltuieli neeligibile, iar solicitantul se obligă să le suporte din fonduri proprii.

Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către beneficiar.

Responsabilitatea și răspunderea pentru gestiunea financiară a grantului revin în întregime beneficiarului, conform prevederilor legale în vigoare și Contractului de finanțare.

Cheltuielile de management/implementare proiect reprezintă contribuția proprie a Solicitantului/Beneficiarului și nu va fi suportată din bugetul proiectului;

Achiziția de echipamente va include și serviciile aferente precum: asigurare, servicii de instalare, punere în funcțiune, instruirea aferentă și mentenanța pe perioada proiectului.

Echipamentele achiziționate în cadrul proiectului vor fi utilizate exclusiv pentru activitățile cu elevii.

Evaluare și selecție

Evaluarea proiectelor se va realiza în 2 etape:

I. Evaluarea eligibilității solicitanților și proiectelor;

I.1. Publicare liste inițiale cu solicitanți acceptați/solicitanți respinși cu termen pentru eventuale contestații, soluționarea eventualelor contestații.

I.2. Publicare listă solicitanți acceptați/solicitanți respinși în etapa I

II. Evaluarea calitativă a proiectelor;

II.1. Publicare liste inițiale cu solicitanți acceptați/solicitanți respinși cu termen pentru eventuale contestații, soluționarea eventualelor contestații

II.2. Publicare listă finală solicitanți acceptați/solicitanți respinși în etapa II

Pentru fiecare proiect se vor completa două grile de evaluare:

  • Grila de evaluare a eligibilității solicitantului și a proiectului, conform Anexa xx la prezentul Ghid;
  • Grila de evaluare calitativă a proiectului, prin acordarea de punctaje între 0 și valoarea maximă aferentă criteriului, însoțite de comentarii justificative (Anexa xx la prezentul Ghid). 

Proiectul va fi admise dacă cererea de finanțare primește DA la toate criteriile conformității administrative și eligibilității și un punctaj total de peste 70 de puncte la criteriile tehnico- financiare.

Lista finală a proiectelor selectate pentru finanțarea din granturi PNRR va fi aprobată prin ordin al ministrului educației și publicată pe site-ul www.edu.ro .

Depunerea proiectelor

Apelul de proiecte este unul de tip competitiv, cu termen limită de depunere.

Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, din 19.12.2022 până pe  19.03.2023, la ora 23:59.

În cadrul prezentului apel, proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, disponibilă la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home, cu respectarea termenului limită de depunere. 

 Pentru transmiterea Cererilor de finanțare prin platforma electronică dedicată PNRR, semnătura electronică extinsă a reprezentantului legal/persoanei împuternicite al Solicitantului trebuie să fie certificată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Ghidul finanțării

Descarcă Ghidul Solicitantului

Căutați finanțare europeană

Finanțare inactivă
Perioadă de depunere proiect:

19 decembrie 2022 - 19 martie 2023

Sursa de finanțare
Programul Operațional:

Planul Național de Redresare și Reziliență

Axa prioritară:

Componenta 15 - Educație

Vrei finanțare? Te ajutăm să iei legătura cu experții! Trimite-le un e-mail!

Cere ofertă de consultanță
Știri recente
Azi, 09 mai 2024
Ieri, 08 mai 2024