Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Astazi s-au lansat primele masuri de finantare din PNDR 2014-2020!

„Deschidem azi PNDR 2014-2020 chiar daca avem doar doua masuri. Cred ca sunt cele mai asteptate masuri de catre fermieri in aceste zile, chiar daca nu avem aprobarea oficiala a PNDR 2014 - 2020” a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Pentru masurile 4.1 - Investitii in exploatatii agricole si 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri exista deja un acord de principiu cu cei de la CE, restul masurilor urmand sa fie prevazute intr-o scrisoare de conformitate la finalul lunii aprilie. Alocarile pentru primele doua masuri sunt de 205,7 milioane euro, respectiv 111,2 milioane euro.

Obiectivele prioritare ale acestui program sunt cresterea productivitatii la nivel national si procesarea productiei nationale, incurajate fiind alocarile financiare pentru irigatii, cooperativele de productie, grupurile de producatori si fermele cu rase si soiuri autohtone.

Pentru eficientizare gestionarii fondurilor, AFIR va aplica o serie de solutii si mecanisme procedurale si administrative, printre care:

  • reducerea numarului de documente solicitate;
  • posibilitatea depunerii cererilor de finantare in format on-line;
  • derularea on-line a procedurilor de evaluare si monitorizare;
  • crearea bazei de date cu preturi de referinta.

Tot astazi s-a deschis si masura 19.1 - Sprijin pregatitor pentru LEADER cu o alocare de 2,4 milioane euro.

La eveniment a fost prezent si premierul Victor Ponta care si-a manifestat dorinta ca fermierii sa fie ajutati „sa reziste unei competitii extrem de dure si nu intotdeauna corecte: sa aiba acces la piata, la marile magazine”.

Descarca Ghidul solicitantului pentru masura 4.1
Descarca Ghidul solicitantului pentru masura 6.1
Descarca Ghidul solicitantului pentru masura 19.1

Teodora Fulga,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 260