Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

2014-2020: MDRAP a transmis catre Comisia Europeana versiunile oficiale ale programelor pentru care este autoritate de management!

Versiunile oficiale ale celor doua programe operationale pentru care MDRAP este autoritate de management in perioada 2014-2020 au fost transmise ieri, 25 august, la Comisia Europeana. Este vorba de Programul Operational Regional 2014-2020 (POR) si Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020 (POCA).

„Discutam de programe in valoare de 7 miliarde de euro. Practic, in cel mult trei luni de zile, aceste programe vor fi avizate si semnate de Comisie, urmand ca, imediat dupa ce semnam oficial, sa incepem sa finantam proiecte. Mai sunt doua sau trei luni de zile maxim”, a declarat Liviu Dragnea, ministrul dezvoltarii regionale.

POR 2014-2020 are ca obiectiv general cresterea competitivitatii economice si imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatilor locale si regionale. Obiectivul se va realiza prin sprijinirea proiectelor de dezvoltare a mediului de afaceri, de dezvoltare a infrastructurii si serviciilor. In acest mod, se estimeaza ca regiunile vor cunoaste o dezvoltare sustenabila, vor putea sa gestioneze eficient resursele, sa valorifice potentialul de inovare si de asimilare a progresului tehnologic. Bugetul alocat POR 2014-2020 este de 6,7 miliarde de euro (inclusiv rezerva de performanta), reprezentand sprijinul financiar prin FEDR.

„Astept toate autoritatile locale sa aiba deja documentatiile facute conform ghidului care este public in asa fel incat imediat, de a doua zi de cand primim aprobarea de la Comisie, sa putem depune proiecte. Acum avem toate conditiile, toate procedurile simplificate, pentru ca imediat, in noiembrie, sa poata sa fie depuse proiecte”, a precizat Liviu Dragnea.

POCA 2014-2020 isi propune sa consolideze capacitatea administrativa a autoritatilor si institutiilor publice de a sustine o economie moderna si competitiva. Sprijinul din partea UE pentru program este de 553,19 milioane de euro din FSE.

Descarca Programul Operational Regional 2014-2020

Descarca Programul Operational Capacitate Administrativa 2014-2020

Sursa: MDRAP

Vizualizări: 102