Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Doua proiecte finantate prin POR, semnate astazi la Iasi

Astazi, 17 martie a.c., Ministrul dezvoltarii regionale si turismului a semnat la Iasi doua contracte finantate prin POR, din domeniul turismului si al infrastructurii scolare, precum si un protocol privind initierea unui parteneriat pentru amenajarea albiei raului Bahlui.

Zona de agrement Ciric

Proiectul „Zona de agrement Ciric” are o durata de implementare de 29 de luni si isi propune sa valorifice potentialul turistic al Regiunii Nord-Est in vederea crearii de noi locuri de munca si sustinerii cresterii economice durabile si echilibrate a regiunii.

Vor fi realizate amenajari exterioare, printre care: carosabile, alei pietonale, piste de biciclisti, imprejmuiri, retele exterioare, mobilier urban, platforme de colectare deseuri; plaje si piscine cu vestiare, dusuri, toalete, spatii administrative, de depozitare si de prim ajutor, turn observatie; locuri de joaca pentru copii, terenuri de sport - minigolf, paintball, fotbal, tenis handbal, baschet, tenis de masa, debarcadere si pontoane, telescaun.

Valoarea totala a proiectului este de 11.058.878,45 euro, din care 4.187.236,16 euro finantare europeana nerambursabila.

Reabilitarea, modernizarea si dotarea scolilor speciale din judetul Iasi

Proiectul “Reabilitarea, modernizarea si dotarea scolilor speciale din judetul Iasi” va fi implementat timp de 21 de luni si isi propune imbunatatirea calitatii infrastructurii necesare accesului persoanelor cu dizabilitati din judetul Iasi la educatie, prin consolidarea, modernizarea, extinderea si dotarea a cinci institutii de invatamant.

Valoarea totala a proiectului este de 7.792.497,69 euro, din care 5.301.213,96 euro finantare europeana nerambursabila.

Protocolul privind initierea unui parteneriat pentru Bahlui incheiat intre MDRT, MMP si CJ Iasi presupune amenajarea albiei raului Bahlui, in municipiul Iasi.

Obiectivul proiectului consta in dezvoltarea infrastructurii de agrement turistic in zona urbana a raului Bahlui prin: realizarea de alei pietenoale si/sau pentru biciclisti, banci si alte amenajari pentru agrement, iluminatul public al zonei, cu echipemente bazate pe energie din surse regenerabile, constructii transversale peste albia raului, cu scop comercial (magazine de suveniruri, cafenele, terase, restaurante etc.), fantani arteziene si alte elemente de atractie, stavilare mobile si amenajari pentru asigurarea navigabilitatii ambarcatiunilor usoare de agrement sau sportive in zona dintre Podul de Piatra si Podul Tudor Vladimirescu.

Sursa: MDRT

Vizualizări: 175