Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Guvern: Fonduri alocate temporar pentru programe finantate din fonduri structurale

Guvernul a aprobat, prin Hotarare, alocarea temporara din venituri din privatizare, de catre Ministerul Finantelor Publice, a sumei de 25 milioane euro, în scopul asigurarii necesarului de finantare pentru luna octombrie 2015 al Autoritatilor de management pentru implementarea JEREMIE („Joint European Resources for Micro and Medium Enterprises”), POS CCE. Obiectivul acestui program este sprijinirea accesului la finantare al IMM prin instrumente de garantare si investitii.

Cele 25 de milioane de euro reprezinta sume suplimentare pentru Fondul de Participare JEREMIE (FPJ), aprobate de catre Comitetul de Monitorizare al POS CCE.

Sumele alocate autoritatilor de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finantelor Publice în euro, din sumele restituite cu aceasta destinatie de catre CE, pana la data de 29 februarie 2016.

Sursa: Guvern

Vizualizări: 117