Investitiile in agricultura, din ce in ce mai atractive

16 ianuarie 2013

Pana in 2013, numarul cererilor de finantare conforme depuse la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a ajuns la 139.623, insumand o solicitare de peste 17 miliarde euro fonduri europene nerambursabile. Raportat la alocarea de 10 miliarde euro, pentru intreaga perioada de implementare a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007 - 2013, interesul pentru fonduri nerambursabile pentru investitii in agricultura, inregistrat pana in acest moment, reprezinta 175%. Fata de numarul cererilor de finantare depuse pana la sfarsitul anului 2011, solicitarile au crescut cu 68%. Mai precis, pentru masurile de investitii gestionate de APDRP, in 2012 au fost depuse 40.375 proiecte, pentru care s-au solicitat 2,163 milioane euro.

„Concluzia evidenta a analizei solicitarilor de fonduri europene este ca apetitul pentru investitii in agricultura si dezvoltare rurala a romanilor este din ce in ce mai mare. Daca la inceput, in 2007, exista o reticenta in a face investitii in agricultura, astazi situatia este cu totul alta: cererea a depasit cu mult alocarile pe masuri. Alocarea initiala pentru PNDR reprezinta azi doar 57% din nevoia de investitii in agricultura si dezvoltare rurala. Nivelul mare al solicitarilor s-a datorat si simplificarii procedurile de lucru si modificarilor Programului, care vin in intampinarea nevoilor concrete si specifice ale potentialilor beneficiari. Azi ne bucuram de un grad mai mare de incredere al beneficiarilor. Investitiile in agricultura cu fonduri europene nerambursabile reprezinta acum motor al dezvoltarii rurale.” a declarat Daniel Constantin, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale.

Cea mai accesata masura de investitii a fost 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Numarul cererilor depuse pana in acest moment este de 22.493, insumand 629,9 milioane euro ceea ce reprezinta 189% fata de 331,8 milioane euro suma alocata pentru perioada 2007-2013. Spre exemplu, in sesiunea din luna iunie a acestui an au solicitat fonduri europene nerambursabile 7.973 tineri fermieri. Valoarea eligibila a solicitarilor a fost de 272,3 milioane euro, fata de 120,8 milioane de euro Euro alocati pentru aceasta sesiune. Cele mai multe dintre proiectele tinerilor fermieri prevad investitii mixte (culturi vegetale si cresterea animalelor), fiind urmate de proiecte care vizeaza investitii in culturi de camp.

O alta masura de investitii foarte accesata este Masura 312 – „Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi”. Per total, cele 9.499 cereri de finantare conforme depuse, echivalentul a 1,3 miliarde euro, reprezinta 252% fata de suma alocata. In anul 2012 au fost depuse 2.966 cereri de finantare a caror valoare nerambursabila este de 426,3 milioane euro. Suma alocata pentru acest an a fost de 134.668.992 Euro. Exemplele de investitii de succes prin PNDR in activitati non agricole sunt numeroase: de la cabinete medicale la ateliere de reparatii auto, de la ateliere pentru prelucrarea fierului, sau broderie la mici fabrici de mobila.

„Beneficiarii au inteles repede ca dezvoltare rurala inseamna mai mult decat agricultura, asa incat solicitarea de fonduri pentru finantarea activitatilor non-agricole, pentru Masura 312 de exemplu, reprezinta astazi 252% fata de suma alocata. Dezvoltarea Rurala este un concept care trebuie sa duca, in cele din urma, la cresterea calitatii vietii in mediul rural si, in acelasi timp, la reducerea gradului de dependenta fata de agricultura”. a precizat George Turtoi director general al APDRP.

In ceea ce priveste Masura 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole”, numarul total al cererilor de finantare depuse este de 7.224. Valoarea fondurilor nerambursabile solicitate este de 2,78 miliarde euro. In sesiunea din aprilie - iunie 2012, au fost solicitate 422,081 milioane euro fonduri nerambursabile – aproape dublul sumei de 220,5 milioane euro alocate pentru aceasta sesiune.

Nevoia de finantare a potentialilor beneficiari pentru a investi in cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere – Masura 123 si Schemele de Ajutor de Stat aferente – se ridica la 2,147 miliarde de euro, pentru care au fost depuse un total de 2.483 proiecte. Suma solicitata depaseste alocarea initiala pentru aceasta Masura, si anume 1,084 miliarde euro pentru intreaga perioada de programare. In sesiunea din vara anului 2012 au fost depuse 364 de proiecte pentru Masura 123, cu o valoare eligibila nerambursabila de 378,9 milioane euro – fata de 144,6 milioane alocate, iar pentru Schema de Ajutor de Stat N578/2009 au fost solicitate 82,2 milioane euro, fata de 39,2 milioane euro alocate.

Investitiile prin Masura 123 privesc construirea spatiilor pentru depozitare (nutreturi, cereale, cartofi) dotate cu uscatoare sau aparatura de laborator, construirea spatiilor pentru procesare (ciuperci, cereale, ulei etc.) sau a morilor de faina. Prioritare pentru beneficiari sunt si investitiile care prevad infiintarea sectiilor de prelucrare a deseurilor animale, a fabricilor de nutreturi combinate, a fabricilor de procesare lapte, a silozurilor, a abatoarelor pentru pasari, a unitatilor de vinificatie etc. Cea mai accesata investitie este cea de construire a spatiilor pentru depozitarea cerealelor sau a produselor agricole.

Un alt domeniu prioritizat in PNDR este incurajarea activitatilor turistice. Pentru investitii prin Masura 313, finantarea europeana solicitata de cei 3,703 potentiali beneficiari, se ridica la 569,8 milioane euro. Si pentru aceasta Masura, alocare initiala de 378,7 milioane euro s-a dovedit insuficienta. Cifrele pentru ultima sesiune, cea deschisa in aprilie - iunie 2012, nu dezmint aceasta concluzie: 2,006 cereri de finantare depuse, cu o valoare eligibila nerambursabila de 285,6 milioane euro, fata de 186,5 milioane euro alocati.

Din 997 de proiecte deja contractate, 759 au in vedere investitii in constructia, modernizarea, extinderea sau dotarea infrastructurii de primire turistica, adica fonduri europene pentru realizarea structurilor turistice precum vile, bungalow-uri, cabane, campinguri, popasuri turistice etc. Alte 291 de proiecte au propus infiintarea in zonele rurale a centrelor de informare turistica, amenajarea marcajelor turistice, sau reconditionarea celor existente.

Pentru Masura 125 – „Investitii pentru imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii”, alocarea de 537,042 milioane euro a fost de asemenea depasita. Totalul de 1.701 proiecte depuse au o valoare eligibila nerambursabila de 1,78 miliarde euro, procentual insemnand 333% fata de alocarea din PNDR. Pentru 2012, a fost deschisa o singura sesiune de proiecte, pentru submasura a, componenta 1 – Irigatii si alte lucrari de imbunatatiri funciare. Suma solicitata prin cele 97 de proiecte conforme depuse (94,53 milioane euro) a depasit cu mult suma alocata pentru sesiunea inceputa in septembrie, si anume 60 milioane euro. Beneficiarii Masurii 125 – componenta a1 sunt organizatiile si federatiile de utilitate publica ale proprietarilor sau detinatorilor de terenuri agricole. Acestia au solicitat fonduri nerambursabile pentru proiecte de irigatii si lucrari de imbunatatiri funciare.

In ceea ce priveste Masura 322 "Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale", fondurile alocate acesteia, in valoare de 1,72 miliarde euro reprezinta doar 22,6% din solicitari. In total, pentru aceasta Masura s-au depus 3.225 de cereri de finantare a caror valoare eligibila nerambursabila este de 7,6 miliarde euro. Mai mult decat atat, alocarea financiara pentru aceasta Masura de investitii a fost epuizata inca din anul 2009.

Sursa: APDRP

PARTENERI: