O noua schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri!

10 mai 2013

Ministerul Finantelor a pregatit o noua schema de ajutor de minimis prin care se intentioneaza sustinerea in continuare a IMM-urilor in vederea realizarii de investitii si incurajarii participarii active a acestora la redresarea economiei romanesti prin crearea de noi locuri de munca.

Perioada de derulare a schemei pentru emiterea de acorduri pentru finantare este 2013-2014, cu posibilitatea prelungirii. Plata ajutorului de minimis se efectueaza in perioada 2014-2016, in limita bugetului anual alocat schemei.

Ajutoarele de minimis se acorda IMM-urilor sub forma de sume nerambursabile in procent de 100% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aprobate spre finantare, in limita valorii maxime de 200.000 euro, echivalent in lei, respectiv 100.000 euro in cazul intreprinderilor care desfasoara activitate in domeniul transportului rutier.

Prin noua schema de ajutor de minimis se introduce conditia de a crea pana la finalizarea investitiei si de a mentine pe o perioada de minimum 3 ani de la finalizarea investitiei:

  • cinci locuri de munca, din care cel putin doua locuri de munca pentru persoane care nu au avut contract individual de munca in ultimele 3 luni, in cazul unui ajutor de minimis de pana la 100.000 euro, inclusiv;
  • sapte locuri de munca, din care cel putin trei locuri de munca pentru persoane care nu au avut contract individual de munca in ultimele 3 luni, in cazul unui ajutor de minimis de la 100.000 euro pana la 200.000 euro, inclusiv;

Ajutorul de minimis se plateste dupa efectuarea cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile pentru finantare si verificarea la fata locului de catre reprezentantii M.F.P. a cheltuielilor eligibile efectuate de intreprinderi.

In cazul constructiilor cu scop industrial, valoarea maxima a cheltuielilor eligibile se determina pe baza unor standarde de cost in scopul evitarii decontarii unor cheltuieli supraevalute si eliminarii subiectivismului in evaluarea proiectelor de investitii.

De asemenea, prin prezentul proiect de act normativ se urmareste instituirea unei reguli procedurale care vizeaza descrierea etapelor, a termenelor si a documentelor pentru obtinerea Acordului pentru finantare si plata ajutorului de minimis, avand ca obiectiv eficientizarea procesului de analiza, acordare si plata a ajutorului de minimis.

Descarca proiectul Hotararii
Descarca Nota de fundamentare

Sursa: Ministerul Finantelor Publice

PARTENERI: