Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Aproximativ 100 de organizatii au semnat scrisoarea deschisa privind intarzierile in evaluarea proiectelor pe POSDRU si PODCA

Aproape 100 de organizatii neguvernamentale si societati comerciale s-au alaturat, prin semnarea scrisorii deschise, demersului initiat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis si Coalitia ONGuri pentru Fonduri Structurale si sustinut de www.fonduri-structurale.ro, pentru deblocarea evaluarilor pe Cererea nr. 112/2011 “Dezvoltarea economiei sociale” (POSDRU) si Cererea nr.1/2010 “Cresterea capacitatii proprii a organizatiilor neguvernamentale de a colabora cu institutiile administratiei publice din Romania” (PODCA).

Semnatarii scrisorii sunt solicitanti care au depus cereri de finantare in cadrul acestor doua apeluri de proiecte, apeluri ce au avut termenul limita de depunere in luna ianuarie a acestui an. La aproape zece luni de la depunere, niciun solicitant nu a primit, insa, un raspuns privind rezultatul evaluarii proiectului sau privind stadiul acesteia.

Initiatorii campaniei considera ca pozitiile oficiale (publicate saptamana trecuta) ale celor doua AM-uri, privind cauzele care au stat la baza intarzierilor, vin tardiv si nu sunt suficient de convingatoare pentru a se renunta la demersul initial, acela de a transmite scrisoarea catre Primul Ministru si Ministrul Afacerilor Europene.

„In ambele comunicate sunt invocate, pentru a justifica aceasta intarziere, procedurile de achizitie efectuate in vederea contractarii serviciilor de evaluare[...] Din comunicatul AM POS DRU rezulta ca, desi a constientizat din timp necesitatea incheierii unui nou contract pentru serviciul de evaluare, a lansat procedura de achizitie publica abia pe data de 23 martie 2011”, arata reprezentantii Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis si Coalitiei ONGuri pentru Fonduri Structurale.

Astfel, in urma cu doua zile, pe 28 noiembrie 2011, scrisoarea a fost transmisa Primului Ministru si Ministrului Afacerilor Europene, organizatiile semnatare solicitand de la acestia un punct de vedere cu privire la modul in care poate fi solutionata aceasta situatie.

Descarca Scrisoarea deschisa transmisa

Pentru a consulta pozitia oficiala a AM PODCA, click aici

Pentru a consulta pozitia oficiala a AM POSDRU, click aici

Cristina Pojoga,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 60