Sprijin de la UNDP pentru reabilitarea termica a cladirilor din comunitatile sarace

Ministrul dezvoltarii regionale si turismului si rezidentul reprezentativ al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare in Romania au semnat pe 20 octombrie 2011 Proiectul "Improving Energy Efficiency in Low-Income Households and Communities in Romania".

Proiectul va fi implementat de MDRT si de UNDP (Romania), cu sprijinul Ministerului Mediului si Padurilor, al Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri si al Consiliului Roman al Cladirilor Verzi.

Obiectivul proiectului consta in cresterea performantei energetice la 40 de cladiri (gradinite, crese, dispensare, azile de batrani, case etc.) din comunitati cu venituri reduse, folosind tehnologii locale (materiale traditionale), distincte pentru fiecare zona, si avand ca tinta reducerea costurilor pentru consumul de combustibil.

„Experienta UNDP in gestionarea unor astfel de proiecte ne ajuta sa implementam in mod mai eficient si mai rapid un nou program de reabilitare termica, program care face obiectul protocolului semnat astazi”, a declarat ministrul Elena Udrea.

Bugetul proiectului este de 3 milioane USD (Grant GEF-UNDP), iar contributia financiara a autoritatilor publice locale din Romania se asteapta sa fie de aproximativ 10% din valoarea lucrarilor de reabilitare. Autoritatile publice locale vor fi implicate activ in derularea proiectului, la finalizarea acestuia existand conditia demonstrarii intentiei de multiplicare a acestuia. La nivel national se vor elabora ghiduri de buna practica pentru unitatile administrativ-teritoriale, iar la nivel regional se vor elabora metodologii in vederea multiplicarii proiectului in regiuni similare si brosuri pentru fiecare tehnologie folosita.

Sursa: MDRT