Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Pe 1 septembrie se lanseaza apelul pe proiecte pentru infrastructura de prevenire si protectie impotriva inundatiilor

In perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2011, APDRP va primi cereri de finantare pentru "Lucrari de refacere si modernizare a infrastructurii de prevenire si de protectie impotriva inundatiilor" (Masura 125, submasura c). Fondurile nerambursabile disponibile pentru investitiile aferente submasurii 125 c vor fi de 62.500.000 de euro.

Depunerea cererilor de finantare se va face la Oficiile Judetene ale Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP), zilnic, in intervalul orar 09:00 – 14:00.

Termenul limita pentru depunerea proiectelor este luni, 31 octombrie 2011, ora 12:00.

Beneficiarii eligibili
sunt:

  • comunele;
  • administratorul fondului forestier de stat - Regia Nationala a Padurilor - Romsilva.

Intensitatea sprijinului nerambursabil acordat in cadrul acestei submasuri este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 1.500.000 euro/ proiect.

Plafonul minim acceptat pentru un proiect finantat prin Masura 125, Submasura c este de 5.000 de euro, aceasta suma reprezentand valoarea totala eligibila a proiectului.

In cadrul submasurii 125c sunt eligibile numai investitiile de prevenire si protectie impotriva inundatiilor amplasate pe terenuri agricole sau forestiere si/ sau pe cursuri de apa care nu sunt gestionate de Administratia Nationala APELE ROMANE (torente, paraie cu lungimi mai mici de 5 km).

Investitiile finantate prin submasura 125c cuprind:
  • refacerea infrastructurii de protectie impotriva inundatiilor (componenta c1), care se refera la infrastructura de protectie impotriva inundatiilor existenta
  • prevenirea impotriva inundatiilor (componenta c2), care se refera la lucrari noi.

Descarca Ghidul Solicitantului

Cristina Pojoga,
www.fonduri-structurale.ro

Sursa: APDRP

Vizualizări: 47