Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Comisia Europeana, preocupata de nivelul scazut al absorbtiei efective de bani europeni inregistrat de Romania

ACIS a publicat la sfarsitul saptamanii trecute stadiul absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune la 30 iunie 2011.

Astfel, pana la finalul lunii iunie, gradul de absorbtie calculat luand in considerare atat rambursarile, cat si prefinantarile, a ajuns la 13,17%. Ponderea prefinantarilor in totalul platilor din fonduri europene se mentine in continuare ridicata: din cele aproximativ 11 miliarde de lei virate catre beneficiari pana la sfarsitul lunii iunie, doar 40% reprezinta rambursari (aproximativ 4,4 miliarde lei), restul de 6,6 miliarde fiind plati in avans (prefinantari).

Totusi se observa ca, fata de finalul anului trecut, ponderea prefinantarilor in totalul platilor a inregistrat o scadere. Astfel, la 31 decembrie 2010, platile in avans efectuate catre beneficiari reprezentau 68% din sumele totale virate.

Pentru a consulta situatia absorbtiei la 30 iunie 2011, click aici.

Insusi presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, s-a aratat ingrijorat de rata scazuta a absorbtiei efective a fondurilor, subliniind in cadrul unei scrisori oficiale adresate premierului Emil Boc, preocuparea continua a Comisiei in privinta „nivelului foarte scazut al absorbtiei financiare a Fondurilor Structurale si de Coeziune in Romania, ce a atins doar 3%” (Nota: In scrisoarea oficiala se face referire la rata de absorbtie calculata la alocarea UE cheltuita efectiv, respectiv luand in considerare rambursarile). Pentru a consulta textul integral al scrisorii oficiale, click aici.

Referitor la acest subiect, si premierul Emil Boc s-a declarat nemultumit de rezultatele Romaniei in utilizarea fondurilor europene. „Daca in momentul de fata stam relativ bine cu capitolul depuneri de proiecte, aprobare de proiecte, chiar si semnare de contracte, cea mai mare problema o avem la implementarea efectiva a lor, adica la rambursarile efective de bani din lucrarile efectuate [...] Vom fi extrem de duri si necrutatori ca si Guvern cu firmele, cu autoritatile publice in special care nu realizeaza corect licitatii sau au intarzieri in derularea proiectelor”, a declarat Emil Boc saptamana trecuta.

Cristina Pojoga,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 101